
Românii ar putea să nu mai găsească în magazine carne de porc și pasăre din producția internă, din cauza creșterilor uriașe de prețuri la gaze și energie electrică, atrage atenția asociația Forța Fermierilor.
Într-un comunicat, asociația spune că membrii Departamentului de Zootehnie din cadrul Asociației Forța Fermierilor, aparținând sectorului de creștere porc și pasăre, sunt revoltați de notificările de majorări de tarife la gaze și curent, pe care încep să le primească. În numeroase cazuri, costul cu gazele naturale și electricitatea, pentru luna ianuarie 2022, se preconizează a fi de 6-7 ori mai mare decât în cazul lunii decembrie 2021, la un consum similar. În procesul de producție, gazele naturale sunt esențiale pentru unitățile din sectorul zootehnic, fiind necesară ventilarea spațiului și menținerea unei temperaturi constante pentru purcei și pui.
„Situația a ajuns inadmisibilă. Chiar vrem să nu mai avem zootehnie în România? Să aducem toată mâncarea de afară? Cu o creștere de costuri de 6-7 ori la electricitate și gaze, producătorii din zootehnie vor intra în faliment în șase luni. Vom avea diminuări de producție chiar din februarie, când vor începe să vină la plată facturile majorate din ianuarie. Va fi un dezastru. Serios, chiar nu se gândește nimeni cum își poate continua activitatea un sector esențial pentru securitatea alimentară a României cu creșteri de costuri pe o zonă esențială de 6-7 ori? Solicităm Guvernului României să vină cu soluții pentru a mai putea vorbi de supraviețuirea sectorului de porc și pasăre în România. Iar companiilor de utilități, care efectiv își bat joc de antreprenorii români din zootehnie și industria alimentară, le transmit doar atât: Să vă fie rușine pentru inconștiența de a pune în pericol producția de carne în România! Sunteți niște asasini economici, asta sunteți! Nu există nicio justificare economică pentru majorarea de tarif pentru un produs sau serviciu furnizat de 6-7 ori de la o lună la alta. Pur și simplu nu există, mai lăsați-ne cu abureala!”, a spus Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor.
Membrii Departamentului de Zootehnie din cadrul Asociației Forța Fermierilor apreciază că, în acest moment, doar 25% din consumul de carne de porc proaspătă mai provine din producția internă. Cu aceste majorări de preț, în șase luni vom ajunge la 100% consum de carne de porc din afara țării și am fi singurul stat din UE care nu își asigură nici măcar un kilogram de carne din producția internă. Sectorul pasăre era singura zonă de producție unde România își acoperea din producția internă peste 90% din consum, dar în jumătate de an, această performanță va fi istorie, spune asociația.
În condițiile în care nu se vor găsi soluții pentru ca producătorii români de carne de pasăre și porc să plătească facturi rezonabile pentru consumul de gaz și energie electrică, esențial pentru unitățile de producție, vom asista, în 2022, la o deficit al balanței comerciale cu produse agroalimentare de minim 3 miliarde de euro, față de 2 miliarde cât se preconizează pentru 2021, mai apreciază Forța Fermierilor
Comandouri de asasini economici lichidează în voie și guwernul meu ce face, îi acoperă. Așa sunt ordinele venite de la UE.
Are dl.Octavian Stireanu un articol la analize.comentarii,prin care arata cum ne deserveste la UE „tineretul securist”-„para-shuti si para-shute”,privind agricultura-,PNRR , si ce vor ei-fac rapoarte denigratoare,false,manipuleaa informatia si situatia si sustin pe fata nedezvoltarea tarii, sprijina puteri straine, toti legendati de SECu Roamniei impreuna cu secu straine -pe tabla de sah a tarii impartind,transind Romania.
De aceea, apelul la „activitatea un sector esențial pentru securitatea alimentară a României „in care au crescut cheltuielile galopant,producatorii neputind plati facturile-catre Securitate- este strigat in PUSTIE,NU-i intereseaza nici-un moment nici pe ei nici pe Guvern nici pe corupta APIA !Baietii distrug tot, fara vreun sentiment de grija,intr-o veselie „occidentala”bine orchestrata ,adopta toate mirsaviile dictate de agenti si spioni!Siguranta alimentara ,produsele romanesti sunt sabotate,dar ei sunt nu numai „asasini economici”ci si asasini umani,de oameni, vieti! Sunt slugi,slugi,incremeniti in lasitate si frica,le este frica sa ia decizii desi stau ca sobolanii la ros si intors cu furca venituri imense.De ce ii ascultam?De ce ne rugam de ei? De mina de calai implantati sa tina sub paza un popor adus in pragul falimentului ,scumpiri,boala si lipsa de siguranta a hranei si cheltuielilor ? Productia interna romaneasca este dirijata sa dispara, asa cum au disparut mii si mii de oameni si nu raspunde nimeni,pt.ca scopul este vizibil! Scoate dl.Ciuca tara din taote problemele si crizei impreuna cu PSD-PNL-UDMR ?Au raspuns Catu,Arafat, Adrian Manciu, L orban ,Iohannis,cineva pt.miliardele subtilizate, evaporate, cercetetaza cineva?Cate averi s-au confiscat pt.jaful urias din plandemie ,averile excrocilor facute prin jaful banului public? Presiunea extraordinara pusa pe umerii tarii -cls.mijlocie si saraca cine o cauzeaza ? Efectele sunt vizibile,dar narcoticul sub care sunt adormiti romanii, gros!
N-ati primit instructajul de la Forumul Economic Mondial si de la Bill Gates? reduceti consumul de carne, mergeti pe carnea artificiala (acum 20 de ani era o problema de etica sa clonezi o oaie, azi crestem carne la laborator) si lacuste sau ce naiba greieri mari aveau aia prin SUA. Totul e pentru bine vostru… si prin ’50 au luat unii masuri spre binele „colectiv”. „Nu o sa aveti nimic si o sa fiti fericiti”, nu-s cel mai credincios de pe aici dar imi aduce aminte de partea aia din slujba unde preotul canta despre locul ala unde e „doar fericire”… cred ca ambele mesaje se refera la aceiasi destinatie
Romania este tara care nu-si poate hrani din surse proprii cetatenii , desi , acest lucru este ,absolut, de neinteles Si inacceptabil ! Dar , ce sa-i facem , asta-i tara si astia ne sunt guvernantii , care fac orisice pentru a-ai distruge si pe putinii , care vor sa faca ceva :exportam grau si importam aluat congelat , paste fainoase ,biscuiti, etc. Cum strainii gasesc piata pentru produsele lor , iar romanii, nu ? Asa , aproape, au disparut cartofii si legumele romanesti. Guvernantii au intors spatele agriculturii , ba mai mult , vand cu hectarul , la straini, pamantul agricol al tarii! Lucrul asta miroase extrem de urat , pute! Ei si ? Cui ii pasa ? Nimeni nu se intreaba de ce se inghesuie strainii sa cumpere pamantul romanesc ? Oare sunt tampiti ? Putin probabil ! Ne vor blestema urmasii nostri si urmasi urmasilor nostri !
Banane : Bio ; vinul : Bio ; cartofi : Bio ;… GANDACI …??? Tot BIO ! …CALCUL : Daca 100000 de români cresc fiecare doar 5 porci = 500000 porci , fiecare de 125 kg .T = 125 * 500000 = 62500000 kg ( carne + auxiliare ) NATURAL produs ( dar nu BIO ) . Dar , MICII PRODUCATORI chiar trebuie sa dispară !! O ferma mare NU VA PRODUCE NICIODATA BIO !!
Halo, porcarii si pasararii romani, pai carnea de import de ce e mai ieftina grohaitorilor ,ca si pe acolo a crescut curentul, petrolul,gazul.Aia cum por ,si voi o dati moarta in papusoi?
Asta este genocid! Nu exista alt cuvant.
De ce credeți că s-au închis termocentrale pe cărbune și s-a făcut contract pe termen scurt și la preț fabulos cu Gazprom? Pentru beneficiul cetățenilor români și a firmelor românești? Firmele românești n-au atâția bani de șpagă ca cele străine.
pai nu v-a oferit billik mancarea perfecta deja? LACUSTE SI GANDACI! aceste a;limente mancate ca delicii in absurda asie, nu necesita procesare sau alte resurse . din pozitia ghiocelului, bagati labutele in pamant si namol, sapati si unde dati de-o rama, un gandac, un vierme ceva care misca – gata papa!! TREZITI-VA ODATA DIN SOMNUL CEL DE MOARTE, ROMANI!
Asta se si doreste, ca Romania sa nu mai detina agricultura performanta. Franta, Spania, Germania asta si vor. Acum Franta conduce pentru 6 luni UEsi va trage toate foloasele. Ungaria si Polonia au dreptate cand isi sustin propria agricultura. Subventiile din UE pt Ro. in agricultura sunt o bataie de joc.
ar mai fi ceva porci de sacrificat la nivel inalt dar sunt cu soriciul foarte gros si greu de digerat.
Care produse din producția internă? Mâncam numai carne din vest. Degeaba le da ajutoare APIA celor din agricultura. Sunt cei mai mari hoți. Sa primească ajutoare numai cei care poate justifica că au vândut produsele pe piata interna. Exportă tot și noi mâncam toate rebuturile din afara!