Cancelarul german Angela Merkel a avertizat, în cadrul Conferinţei pentru Securitate de la Munchen, că preşedintele rus Vladimir Putin nu va fi intimidat dacă Ucraina primeşte arme din alte ţări, scrie Daily Telegraph.
„Sunt ferm convinsă că acest conflict nu poate fi soluţionat prin mijloace militare”, a afirmat Merkel, care consideră că liderul rus nu ar fi intimidat dacă Statele Unite decid să trimită arme Ucrainei.
„Nu îmi pot imagina o situaţie în care echipamente îmbunătăţite pentru armata ucraineană l-ar impresiona pe preşedintele Putin în aşa fel încât să creadă că va pierde în plan militar. Trebuie să o spun direct”, a apreciat cancelarul german.
Merkel a amintit că forţa nu s-a dovedit a fi o soluţie cu Rusia nici în trecut. „Am crescut în Germania de Est, am văzut Zidul (Berlinului). Americanii nu au intervenit în cazul Zidului, dar în final am câştigat”, a declarat cancelarul Germaniei.