Avionul președintelui

Klaus Iohannis pleacă la Bruxelles, cu un avion privat, scrie stiripesurse.ro. În articol se precizează că „prins cu atribuțiile oficiale, dar și cu turneul pentru campania electorală, președintele preferă să se deplaseze cu un avion privat, atât în țară, cât și în afara țării.

De această dată, președintele Klaus Iohannis a fost surprins în timp ce se îmbarca la bordul unui avion privat. Președintele pleacă la Bruxelles, la deschiderea oficială a Festivalului Internaţional de Artă Europalia, România fiind ţară invitată de onoare.Klaus Iohannis a surprins, luni, când, aflat la o acțiune politică a PNL, a decis să zboare la București, pentru a-i cere demisia șefului DIICOT, Felix Bănilă. În numai 80 de minute, în cea mai mare grabă, președintele s-a urcat în avion, a decolat, a aterizat, conform informațiilor STIRIPESURSE.RO, pe Aeroportul Otopeni, a mers la Palatul Cotroceni și a susținut o declarație de presă de 8 minute.

Însă, ceea ce este și mai interesant este faptul că avionul nu este înregistrat în România. Conform informațiilor STIRIPESURSE.RO, aeronava este înregistrată în Luxemburg, cu indicativul LX MISA Embraer 40. În doar 40 de minute, Iohannis a ajuns din Cluj în București, el decolând la ora 19:06 și aterizând, pe Aeroportul Otopeni, la 19:46. Administrația Prezidențială a închiriat avionul pentru ca Iohannis să se deplaseze, marți, în Belgia. El are programată, la ora 13:15, o întâlnire, la Palatul Regal din Bruxelles, cu Majestatea Sa Philippe Regele Belgienilor, iar de la ora 16:55 va participa la deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Artă Europalia.

Aeronava este Embraer Legacy 650, iar firma care o deține are birou și la Moscova, dar și la Beijing. Rămâne de văzut cum va argumenta Administrația Prezidențială efectuarea zborului intern, precum și necesitatea lui“, mai scriu jurnalițtii de la stiripesurse.ro.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

14 Comentarii

  1. Daca firma care deține Embraer Legacy 650, „are birou și la Moscova, dar și la Beijing”,e clar ca Rusia si China se amesteca in alegerile prezidentiale de partea lui Iohannis !Huaaa,jos,jos,jos,
    Nu mai aveti idei,ce se intimpla?
    Altceva era daca firma avea birou „la Washington, dar si la New York”!

  2. Firma Global Jet are oficii si la Geneva,Paris si Madrid,tui maica ma-sii, tocmai cand l-am prins pe Iohannis ca e cu Rusia si China

  3. parvenitul si arta, ravasitoarea si arta….sa mori de ras. uitati-va la vestimentatia de marlan/toapa si asta spune tot de…gustul lor in ale artei…

  4. Imbe se plange peste tot cat de rau a nenoroolcit PSD aceast tara dar in timpul guvernarii PSD incepand din 2016 bugetul tarii a crescut astfel incat Guvernul a putut sa-i aloce banii necesari inchirieri avionului privat. Johannianus neplatid acest avion din banii lui ci din banii platitorilor de taxe. Cu alte cuvinte preselul injura guvernul care i-a alocat banii necesari ca sa-si plateasca avionul privat. De aceea singura masura logica a lui Dancila este aceea de a-i taia banii platitorilor de taxe alocati pentru inchirierea avionului. Johannianus poate sa se deplaseze aiurea-n lume cu un avion de linie. Daca Johannianus doreste sa zboare cu un avion privat sa-si plateasca costurile din buzunarul lui.

  5. Imbe se plange peste tot cat de rau a nenorocit PSD aceast tara dar in timpul guvernarii PSD, incepand din 2016, bugetul tarii a crescut astfel incat Guvernul a putut sa-i aloce banii necesari inchirierii avionului privat. Johannianus neplatid acest avion din banii lui ci din banii platitorilor de taxe. Cu alte cuvinte preselul injura Guvernul care i-a alocat banii necesari ca sa-si plateasca avionul privat. De aceea singura masura logica pe care trebuie de urgenta s-o ia Guvernul este aceea de a-i taia banii platitorilor de taxe alocati pentru inchirierea avionului. Johannianus poate sa se deplaseze aiurea-n lume cu un avion de linie. Daca Johannianus doreste sa zboare cu un avion privat sa-si plateasca costurile din buzunarul lui. Altfel PSD netaindu-i banii pentru inchiriarea avionului privat ii sponsorizeaza campania lui Johannianus cu banii platitorilor de taxe. Preselul deplasandu-se de la Bucuresti la Cluj tur-retur pentru a participa la o reuniune de campanie electorala pezidentiala. Din acest motiv Johannianus poate fi acuzat de abuz in serviciu deorece acesta deturneaza banii contribuabililor in folosul obtinerii de foloase necuvenite. Iar Guvernul PSD devine astfel in mod automat partas deoarece el ii da banii sasului corcit dihoritic pentru a-si pune in aplicatie fapta penala.

  6. E mai putin important unde are birouri firma care a inchiriat aeronava. Putea sa aiba si la Riad. Important e ca presedintelui ii place luxul si nu orice fel de lux, ci luxul pe banii prostimii, aia care venea la el la meditatii. Si pentru ca s-a chinuit mult cu meditatiile respective – ganditi-va numai la cat a trebuit sa vorbeasca, un efort suprem pentru el – omul mai vrea un mandat de presedinte drept compensatie.

  7. Faceti-i cadou ca buna stare milogului lacom si ravasitei cu betele goale un avion cu 2/4 randuri de roti si 2 cabaline ca nu merita mai mult! Oare nu-i intepeneste sau muta maxilarul de atata minciuna si prosteala?

  8. @baker Man:de acord cu tine!Trebuia sa se duca la Bruxelles cu un balon de aer cald !

  9. Cica un cetatea statea de vorba cu nepotul despre deosebirea dintre intre BAI si CATASTROFA.
    – Nepoate, zise, cetateanul. Vezi tu pe cer avionul acela?
    – Da tataie, il vad.
    – Pai, daca se-ntamplca ca acest avion sa se prbuseasca si sa moara toti pasgeri ii si BAI si Catastrofa. Dar daca in acel avion se afla Johannis si avionul se prabuseste, ii CATASTROFA, dar nu-i BAI.

  10. ” Rămâne de văzut cum va argumenta Administrația Prezidențială efectuarea zborului intern, precum și necesitatea lui“” – ce hazlii sunteti!! De cand il stiti pe BOLSEVICUL cotrocean, provenit din ESCROC DOVEDIT DE JUSTITIE, care a participat si la TRAFIC DE COPII, ca argumenteaza ceva!?!? Daca descopera cineva vreo actiune a ESCROCULUI argumentata, al merita premiul PULITZER pentru ca ar insemna ca a descoeprit ARGUMENTATIA la un INFIRM INTELECTUAL, ceea ce se considera un non-sens pana acuma.

  11. Astia din Moskova l-au momit cu avionul ca sa-l asculte ce da din el in timpul zborului. Pentru siguranta putea apela la sprijinul vecinului de cartier Cioaba ca sa-i ofere un coviltir. Oricum nu se grabeste.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.