Avocat. Copilul Elenei Udrea și-a petrecut copilăria în penitenciar

Avocatul Elenei Udrea spune că micuța Eva

De L.V.
Avocat. Copilul Elenei Udrea și-a petrecut copilăria în penitenciar

Avocatul Elenei Udrea spune că micuța Eva

Avocatul Elenei Udrea spune că micuța Eva și-a vizitat mama de peste 150 de ori în penitenciar, ceea ce înseamnă, practic, că și-a petrecut copilăria aici. 

Acesta și-a exprimat speranța că în cursul zilei de astăzi Elena Udrea va fi eliberată condiționat și  își va petrece seara alături de fetița ei, care o așteaptă acasă.

Instanța de judecată probabil că va ține cont de argumentele noastre, probabil va înlătura susținerile procurorilor pentru că, pe de o parte ele nu au legătură cu cauza, pe de altă parte nu sunt susținute de alte argumente ca să poată fi luate în considerare, a arătat avocatul într-o intervenție la Realitatea Plus.

„A fost o dezbatere destul de grea pentru că motivele invocate de procurorii DNA Ploiești sunt unele care pe de o parte nu sunt prevăzute ca fiind condiții la liberarea condiționată, pe de altă parte – un grad foarte ridicat de subiectivism.

Ori la subiectivism nu poți să răspunzi decât tot cu argumente subiective pentru că toate argumentele obiective în privința Elenei Udrea sunt îndeplinite pentru a se dispune liberarea condiționată.

Micuța Eva a vizitat-o de peste 150 de ori în Penitenciarul Târgșor în această perioadă, încât putem spune că și-a petrecut copilăria în penitenciar. Este destul de dramatic, traumatizant, dar a fost alături de mamă în toată această perioadă, a ținut legătura în toată această perioadă.

În limitele și cu limitările pe care le oferă aceest ststut de deținut și regulamentul penitenciarului.

Sperăm ca azi să se pună capăt dramei fetiței și Elena Udrea să poată să țină în brațe pe micuța Eva ori de câte ori dorește și totul să reintre în normal pentru familia ei”, a declarat Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea.

În motivarea deciziei Judecătoriei Ploieşti, se arată că Udrea a dat dovezi temeinice de îndreptare, nu a fost sancţionată disciplinar, a avut o conduită constant pozitivă pe întreaga durată a executării pedepsei privative de libertate şi a fost recompensată în 16 rânduri.

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. – Chiar nu vede nimeni calitatea morala a acestei individe ? citat : „am intrat in politica cu tocuri si mercedes…” – a pierdut 3 ani si 10 luni de…afaceri ??? Cei ce vor sa o compatimim = ipocriti lamentabili de aceeasi etnie cu udrea (a alexandrescu).
    Justitie fata de Infractiunile politicienilor ? pai…s-a facut, ce mai vreti?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.