Cristian Ene, avocatul președintelui ANI, a declarat luni că Horia Georgescu se declară nevinovat și că va proba faptul că măsura reținerii sale este total disproporționată.
Acesta a precizat că i s-au adus la cunoștință clientului său cele două calități — prima de suspect iar ulterior cea de inculpat — și că Horia Georgescu este acuzat de trei infracțiuni de abuz în serviciu.
„S-a reținut și un prejudiciu, dar din punctul nostru de vedere acest prejudiciu fluctuează și nu este cel real. Horia Georgescu se declară nevinovat din acest punct de vedere, urmând să probeze faptul că această măsură a reținerii și, respectiv, viitoarea propunere de luare a măsurii a arestului preventiv este total disproporționată cu scopul măsurilor preventive și mai ales cu neimplicarea domniei sale în aceste trei acuzații”, a spus avocatul la ieșire de la sediul DNA.
Președintele Agenției Naționale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a fost reținut de procurorii DNA luni pentru abuz în serviciu. Horia Georgescu a fost reținut într-un dosar care vizează despăgubiri în care bugetul de stat a fost prejudiciat cu 75 milioane euro prin supraevaluarea unor bunuri imobile.