Adrian Năstase ar mai avea de executat, după calculele apărării, 35-36 de zile de închisoare din condamnarea primită în dosarul „Trofeul calităţii” şi ar putea fi eliberat condiţionat până la sfârşitul lunii ianuarie a anului viitor, a declarat luni avocatul Ion Cazacu, relatează Mediafax.
Avocatul a spus că, după calculele apărării, Comisia de eliberări condiţionate a penitenciarului ar putea să se întrunească pentru discutarea situaţiei lui Adrian Năstase în ianuarie 2013 şi acesta ar putea fi eliberat condiţionat până la sfârşitul acelei luni.
„Vrem ca până la sfârşitul lunii ianuarie să fie acasă”, a adăugat avocatul.
Potrivit avocatului, Comisia de eliberări condiţionate din penitenciarul unde este încarcerat Adrian Năstase nu trebuie sesizată în sensul analizării perioadelor de detenţie, aceasta fiind o funcţie pe care comisia o are. Cazacu a precizat că această comisie se va autosesiza atunci când termenul pentru luarea în discuţie a eliberării condiţionate a lui Năstase se va împlini.