Fostul primar al municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş, reţinut în Germania după ce a părăsit ţara ilegal, refuză să-şi dea acordul pentru extrădare simplificată, a anunţat, duminică, avocatul acestuia, Răzvan Doseanu.
„Cătălin Cherecheş refuză să îşi dea acordul pentru o extrădare simplificată. Am discutat cu avocatul său din Germania şi acesta spune că, în situaţia unei extrădări fără o procedură simplificată, aceasta poate dura între 3 şi 6 luni de zile. În aproximativ 5 zile, Cătălin Cherecheş urmează să fie transferat la un loc de detenţie din Munchen”, a spus Răzvan Doseanu.
Conform lui Doseanu, clientul său a discutat doar cu avocatul din Germania.
„Până în prezent, nu i s-a permis lui Cătălin Cherecheş să ia contact cu nicio altă persoană decât avocatul său din Germania. Din discuţiile cu avocatul din Germania, Cătălin Cherecheş nu s-a opus în momentul în care a fost prins de autorităţile germane”, a precizat Răzvan Doseanu.
Întrebat cât poate dura procedura de extrădare obişnuită, în contextul în care Cătălin Cherecheş a refuzat să fie extrădat pe procedură simplificată, Predoiu a declarat că: „Din practica anterioară, undeva între 30 şi 45 de zile, în funcţie de instanţă. (…) Este vorba despre un mandat european de arestare şi de o extrădare care se face în baza acestui mandat european de arestare, pentru că în acest caz se practică o procedură care se practică de la instanţă la instanţă. Nu sunt implicate în mod direct Ministerele de Justiţie sau de Interne, nici de la noi, nici din Germania. Este vorba de o procedură standard de reglementări europene”.
Avocatul ăla, care are nume pe dos, aleargă numai după poze și interviuri pentru că a pierdut procesul în tribunal. Contribuția lui acum e aceea de zvooner iar fomiștii din presa sunt răspândaci. Omul caută notorietate ca să-i atragă pe viitorii clienți cu portofele umflate. Ne-am obișnuit cu aranjamentele justiției-poliției-procurorilor-securistilor și stim că infractorii nu reușesc țn viață singuri, astfel că ne e indiferent cât vor trăi televiziunile din subiecte de genul „și-a făcut nevoile Cherecheș la Ausburg?”.