Avocatul Poporului, în contradicție cu Ministerul Educației

Avocatul Poporului recomandă Ministerului Educației și Ministerului Sănătății ca elevilor care dau BAC-ul sau Evalurea Națională să nu li se ia temperatura înainte de examen, potrivit unui document publicat pe site-ul instituției.

Instituția Avocatului Poporului solicită ca limita de 37,3 grade să fie eliminată dintre condițiile impuse elevilor care urmează să dea Evalurea Națională și Bacalaureatul.

Conform documentului, Avocatul Poporului a solicitat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) formularea unui punct de vedere referitor la condiţiile în care urmează să se desfăşoare examenele de Evaluare Naţională şi de Bacalaureat, având în vedere faptul că acestea au loc în perioada iunie – iulie, când sunt estimate temperaturi ridicate, aspect care poate conduce la creşterea temperaturii corporale.

De asemenea, pot exista şi alte patologii care pot genera creşterea temperaturii corporale, peste limita stabilită prin ordinul miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii, explică Avocatul Poporului.

CNCD a stabilit că măsurarea temperaturii poate dezavantaja participanţii a căror temperatură corporală depăşeşte limita impusă prin ordin, iar măsura excluderii de la examene se realizează pe baza unei prezumţii simple, „aceea că toţi participanţii care ating o anumită temperatură corporală sunt suspecţi de a fi purtători de SARS-CoV-2. Această prezumţie simplă are ca efect o discriminare prin asociere, participantul la examen măsurat cu o temperatură corporală peste limită fiind tratat ca şi când ar fi purtător de SARS-CoV-2, deşi nu există o confirmare medicală în acest sens”.

Documentul prin care se cere eliminarea acestei restricții a fost trimisă Ministerului Educației.

„Apreciem că interzicerea accesului elevilor care depăşesc nivelul temperaturii corporale permise are ca efect încălcarea dreptului la educaţie, în condiţii egale, al elevilor care ar urma să fie excluşi de la examenele de Evaluare naţională şi Bacalaureat, afectând astfel rezultatele acestora pentru accesul la studiile liceale sau universitare”, subliniază Avocatul Poporului.

Redăm recomandările instituției Avocatului Poporului:

„1. Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății vor identifica și vor dispune în regim de urgență toate măsurile care se impun în vederea asigurării dreptului la educație în condiții de egalitate, în contextul prevenirii răspândirii SARS-CoV-2;

2. Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății vor elimina prevederile discriminatorii din actul normativ criticat și vor permite accesul candidaților, în condiții de egalitate, la examenele în sesiunile regulate din calendarul de desfăşurare a evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2019-2020 și din calendarul examenului de bacalaureat naţional – 2020;

3. Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății vor informa Avocatul Poporului cu privire la însușirea recomandării și realizarea măsurilor dispuse.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

1 Comentariu

  1. Păi, ei evaluează „correct” temperatura crierului, nu gradele de pregătire minuțioasă la… fără frecvență, care ar fi nota ministerului repetent, de fapt! Îmi amintește de anii alfabetizării analfabeților cu 2 clase, actuala nomenclatură și deservicii! Un trimestru de recuperări și examene în toamnă de 12 săptămâni, le pute, pentru că ordinul pe regiment este: „Țara prost te vrea!”… Ar rămâne încă 2 trimestre de câte 12 săptămâni fiecare și s-ar rezolva, prin minime comasări, toate problemele iscate de corona! Cap să fie!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.