Avram Iancu a stabilit un record mondial

Avram Iancu, bibliotecarul din Petroşani care şi-a propus să traverseze Dunărea înot de la izvoare până la Marea Neagră, fără costum de neopren, a stabilit recordul mondial, după ce a ajuns, sâmbătă, la Sulina, punctul final al cursei, unde a fost aşteptat de sute de oameni.

Avram Iancu a ajuns, sâmbătă, la Sulina, punctul final în drumul lui de la izvoarele Dunării spre vărsarea în Marea Neagră. Astfel, bibliotecarul din Petroşani a reuşit să stabilească un nou record mondial, fiind primul om care a parcurs înot Dunărea fără costum de neopren.

La Sulina, Avram Iancu a fost aşteptat de sute de oameni, pe melodia “We are the champions” a trupei Queen, strigând „Iancu” şi aplaudându-l atunci când a ajuns la kilometrul 0 din cursă.

“Dragi prieteni, este ultima zi. Este atacul final asupra ţintei pe care mi-am propus-o. Înot de 89 de zile, este a 89-a zi, a 89-a dimineaţă, îi mulţumesc lui Dumnezeu că este o vreme absolut excelentă, condiţii absolut excelente de înot pentru ultimii 25 de kilometri. Sper din tot sufletul să ajung la final. Vă mulţumesc că aţi fost alături de mine şi sunt convins că veţi fi alături de mine şi în aceşti ultimi 25 de kilometri. Doamne ajută, prieteni!”, a spus Avram Iancu, sâmbătă, înainte de a parcurge ultimii kilometri din cursă.

Avram Iancu are 41 de ani şi este bibliotecar în oraşul Petroşani, din judeţul Hunedoara. Acesta a luat startul în cursa de 2.860 de kilometri pe care şi-a propus să o realizeze înot de la izvoarele Dunării până la Marea Neagră, în data de 20 iunie, din oraşul Donaueschingen, din Germania.

După finalizarea cursei, Avram Iancu a devenit primul om care reuşeşte să înoate toată Dunărea doar în slip şi cu cască pe cap. Înaintea sa, sunt doi înotători din Slovenia şi Canada care au parcurs distanţa, fiind îmbrăcaţi în costum de neopren şi având labe de înot.

Petroşeneanul Avram Iancu are numeroase recorduri. El este primul român care a reuşit să traverseze Canalul Mânecii, având doar slip şi cască. Performanţa a fost realizată în august 2016, după 18 ore de înot. Cu un an înainte, în iunie 2015, Avram Iancu a înotat în Dunăre, din dreptul localităţii brăilene Gropeni până la Galaţi. Atunci a parcurs aproximativ 42 de kilometri în 10 ore.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.