Avuţia netă a populaţiei a atins un maxim istoric

Avuţia netă a populaţiei se situează la un nivel maxim istoric, după o creştere de 14,7% în septembrie 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019, potrivit Raportului anual al BNR pentru 2020.

Activele imobiliare continuă să înregistreze o pondere majoritară (76%), pe fondul ratei ridicate de deţinere a imobilelor (95,8%, conform Eurostat).

La finalul anului 2019,avuţia netă a populaţiei ajunsese la un maxim de 2.157,6 mld. lei (circa 450 mld. euro), depăşind în premieră nivelul din 2008.

Încă din 2018, avuţia netă a ro­mâ­nilor a depăşit pragul de 2.000 mld. lei pentru ca în 2019 să ajungă la vârful istoric după o creştere de circa 7%.

BNR a remarcat că situaţia financiară a populaţiei s-a situat pe un trend crescător în ultimii ani, percepţia privind capacitatea de economisire intrând în teritoriul pozitiv în anul 2019.

Această dinamică a fost susţinută, de la începutul anului 2019, şi de măsurile BNR cu privire la limitarea gradului maxim de îndatorare în accesarea de împrumuturi de la instituţiile de credit.

Un alt element care a contribuit la creşterea capacităţii populaţiei de a face faţă unor condiţii nefavorabile a fost consolidarea avuţiei nete, atât pe palierul deţinerilor de active imobiliare, dar mai ales pe cel de active financiare, categoria din urmă conferind un grad de lichiditate mai ridicat în contextul necesităţii acoperirii unor situaţii neprevăzute.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

14 Comentarii

  1. Avutia nationala, adica imobile si terenuri? Bre, avutia nationala a crescut ingrijorator in cimitire pe diferite alei si bnr spune altceva! A mai crescut avutia nationala din achizitii de case dar neplatite in totalitate! Asadar, avutia nationala a crescut prin achizitii de case in rate pe viata dar si pe diferite alei conduse de popi!

  2. Eu nu sunt economist dar logica îmi spune că această creștere se datorează guvernării PSD .Știu că în 2020 nu erau ei la guvernare .Economia merge din inerție o perioadă și apoi urmează căderea .În perioadele bune ,economic,populația cumpără ori construiesc case ,apartamente,iar o parte economisesc.Se poate vedea perioada Tăriceanu și cea a lui Ponta .Guvernele Ciolos,Orban,Citu duc o politică de sărăcire a romanilor,sunt guverne ale multinaționalelor.E simplu de tot ,înțeleg chiar și eu.Despre BNR nimic bun de zis.

  3. De exemplu la sectorul 1 avutia si nivelul de trai al sobolanilor a crescut spectaculos. Mancare pe toate drumurile, imobiliare unde orice sobolan are acces, masini si cabluri electrice de masini unde orice pui de sobolan isi poate antrena dintii si creste sanatos. Ingrijorarea vine din zona spatiilor verzi. De unde fiecare sobolan avea alocat 10 metrii patrati de parc avem acum datorita natalitatii excelente o reducere saptamanala cu 50%. Sper ca programul de emigrare catre celelalte sectoare si parcuri sa fie imediat aplicat plus ceva educatie sexuala. Si nu va ingrijorati, Uniunea Sobolanilor din Romania este si ea din ce in ce mai bogata!

  4. De cand se ocupa banca nationala de casele oamenilor…? Parca pana acum ne spuneau ca se ocupa de politica monetara Sa ne spuna unde s-au banii imprumutati de Catu, cei 50 miliarde de euro.O fi crescut avutia cu viile lui Isarescu.

  5. Cate din casele/apartamentele luate sunt cu credite de 35-40 de ani? Nu de alta dar viata de zi cu zi este mult mai scumpa acum decat anul trecut si nu stiu de unde scot economistii lui peste faptul ca suntem mai bogati.

  6. Doamne fereste !!este incredibil cat de vanduti sunt acesti hartogari ai securimii globaliste…. INCREDIBIL !

  7. imbogatirea se face prin reprezentanti, putini au totul si restul au nimic, in medie, toti o ducem bine.

  8. Astra sunt gogorițe nu statistici. Avuția in imobiliare este foarte volatila și la o bula se poate diminua și cu 50 de procente. Imobil care se vindea in 2016 cu 56 de mii de euro, acum se cere 78 de mii. Aici avem o inflație galopantă nicidecum o creștere a avuțiilor ci a lăcomiilor. Nimic nu a justificat creșterea cu 20 mii de euro decât cererea, alimentata de bănci. Fără banii băncilor, nu am avea clienți și prin urmare nici preturile nu ar urca la cer. Așa cum bine zicea cineva, unde sunt zecile de miliarde împrumutate din 2019 până în prezent. Că la oameni nu au ajuns, de aici sa tăiat iar proiecte majore zero.

  9. Bogatii devin mai bogati, si saracii mai saraci! Nimic nou sub soare!

  10. Astept sa ne spuna banca … nationala (in titulatura) la cat se ridica AVUTIA STRAINILOR in Romania !!

  11. Pai ați uitat: în anul trecut s-au mai înmulțit milionarii români cu 15 isteți ? Și banii lor sunt in aceasta socoteala, chiar daca i-au luat de la noi.

  12. Apropo de avutia nationala si anume proprietati de case! Dupa anul 2.000 mai toate blocurile sunt construite de mantuiala, mai pe intelesul cetateanului: blocuri de unica folosinta care aluneca la aluviuni si vijelii. Vezi exemple reale de la „pretenii si partenerii occi ai plavanului de lux”, blocuri cu destinatii pentru cei care trebuie sa dispara urgent! Si cum bancile se agata prin bonificatii false de contul celor care nu au acoperis deasupra capului, va inchipuiti ce afaceri oribile cresc pe hartie si profit lacom.

  13. La un moment dat am vazut stirea ca se cere sau se preconizeaza un Inventar al Averii Publice a Tarii, despre care nu s-a mai auzit nimic.
    Acum Bnaca Isareasca SRL,, vine si ne spune despre „averea populatiei”,Averea Publica disparind in aer.
    Bine spune cineva ca atributia Bancii Isareasca SRL,dunt doua- inflatia – preturile-
    Inflatia a luat-o razna,preturile facute de catre dijmasii capitalisti d e baza in Ro care detin sistemele noastre nationale de electricitate,energie,apa,gaze,canal ,salubritate toate serviciile de distributie- noi romanii nefiind capabili, ei fiind trimisii din afara ai firmelor UE ocupante ale acestor monopoluri.
    Cine a cerut UE sa trimita aici „servicii libere”pe o piata autihtona, sa „distribuie”ei venitul cuvenit nou,unui popor care le-a cladit peste 50 de ani si ele-multinationalele-beneficiaza-in ce baza? Toate contractele cu aceste borfase trebuie reziliate! Romanioi sa reintre i posesia sistemelor PUIBLICE de productie,distributie a resurselor!Atita timp cat vom permtie excrocilor straini sa ne stabileasca PRETURI la resursele noastre,publice Nabca Isareasca SRL nu le controla, Consiliul Concurentei nu exista,iar ANRE si celelalte oficine guvernamentale corupte,vor impila populatia cu cele mai scumpe preturi pentru serviciile lor EXECRABILE, tarifate de catre acesti excroci!Inflatia mare nu-i spune nimic consumatorului imbuibat BNR -Isareasca SRL.”Avutia populatiei”ar fi crescut si prin „limitarea gradului maxim de îndatorare în accesarea de împrumuturi de la instituţiile de credit”-in schimb despre Nelimitarea imprumutului Public a lui Catu, oficina Nenationala nu spune nimic!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.