Baconschi: Experţi din Olanda ar putea veni la frontierele României

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, vorbeşte din nou despre ratata aderare a României la spaţiul Schengen.

„Soluţia ţine de dialogul cu Olanda, în primul rând, care şi-a exprimat rezervele, conectând chestiunea MCV, reforma în justiţie de data accesului nostru în Schengen. Dar pe 7 octombrie, premierul olandez s-a întâlnit cu doamna Merkel, înţeleg că subiectul a fost din nou abordat. Cred că mainstreamul democratic olandez e deschis pentru o formulă de compromis, dar cum ştiţi, la Haga e un Guvern minoritar, care e susţinut de o majoritate extrem de fragilă în Parlament”, a declarat Baconschi la RFI.

Potrivit acestuia, nu este exclusă prezenţa unor experţi olandezi la frontierele României.

„Soluţia va fi legată atât de poate anticiparea unor rapoarte pozitive pe reforma justiţiei în România, cât şi dialogul bilateral, direct, îl întreţinem în fiecare zi, dar şi posibilitatea de a creşte încrederea partenerilor noştri olandezi prin cooperare directă în frontieră. S-ar putea imagina şi prezenţa unor experţi din Olanda din acest punct de vedere. S-a evocat şi această posibilitate. De altfel, premierul olandez va vizita în noiembrie România şi cred că vom avea ocazia de a explica, de a aduce toate argumentele şi de a găsi împreună în spirit european o soluţie de compromis”, a mai spus Baconschi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.