Baia Mare: primarul promite o criptomonedă a orașului

Românul s-a născut poet. Iar politicianul e un promitent înăscut. Și, de prea multe ori, viața nu face altceva decât să demonstreze cele de mai sus. Ce-i lipsește măgarului? Tichie de mărgăritar, spune o vorbă veche din popor. Iar, la Baia Mare, aceasta se adeverește din plin, primarul Cătălin Cherecheș întrecându-l pe omologul său de la Cluj, Emil Boc, în promisiuni SF. Boc a făcut o fixație pentru metrou și autobuze fără șofer, iar Cherecheș a plusat: criptomonedă pentru băimăreni! Boc s-a blocat în faptul că s-au găsit pungi de sare în studiile geo de pe potențialul traseu și mai ales în faptul că proiectele finanțate prin PNRR (Programul Național de Reconstrucție și Reziliență) trebuie FINALIZATE până în 2026, or, proiectul metrolului încă nici nu are nici măcar un Studiu de Fezabilitate finalizat, iar în cel de Prefezabilitate (care nu a prevăzut complicația pungilor de sare) era dat un termen de execuție de 10 ani al fazei de șantier! Rămâne de văzut când va face Poc! și balonjul de săpun al lui Cherecheș…

În ultima ședință a deliberativului local băimărean, primarul Cătălin Cherecheș, spre stupefacția consilierilor, a declarat că “Înainte de finalizarea actualului mandat al consilierilor locali, Baia Mare va avea propria criptomonedă”. Adică băimărenii au de toate, nu le mai lipsește nimic, orașul nu mai are nevoie de nimic altceva, doar de o criptomonedă. Șomaj nu există în Baia Mare, locuri de muncă bine plătite sunt gârlă, orașul are o economie solidă și sănătoasă, străzile sunt asfaltate și curate, sistemul de supraveghere video merge brici, ștrandul e o bijuterie, la fel și stadionul…. Toate sunt roz, lipsește doar criptomoneda băimăreană. Dincolo de acestea, chiar și din punct de vedere juridic declarația este una halucinantă. E drept, o criptomonedă își poate face oricine, dar, oare cum se gândește administrația băimăreană să se și folosească o asemenea criptomonedă?! Va avea Baia Mare o monedă parelelă? Se vor putea plăti taxele și impozitele în criptomonedă? Ori vor fi plătiți angajații cu criptomonede? Sau va obliga primăria retailerii să accepte plăți în criptomonede? Sau despre ce viziune discutăm oare? Un simplu anunț pompieristic? Sau se pregătește un (nou) mega tun?! Vreun mega hiper Studiu de Fezabilitate / Oportunitate plătit din bani publici? Vreun contract amețitor pentru implementarea năstrușnicei idei născută talent și decedată speranță? Stau în blockstart-uri niște firme prietenoase pentru a deveni beneficiare (?) / distribuitoare (?) / dealeri autorizați (?) a criptomonedelor ?!? “Nu este imposibil (dacă sunt bani de spălat), însă avem priorități mai mari în interesul cetățenilor, așa încât să generam venituri mai mari, să oprim plecarea tinerilor din oraș pe motiv ca nu au perspective de viitor”, a declarat Mircea Cirț, consilier local din partea PNL.

Și, pentru că tot vorbeam de viziune, sau mai bine spus de lipsa ei, în aceeași ședință de consiliu local, primarul Cherecheș a susținut că “Parcurile industriale pentru atragerea de investitori sunt o pagubă pentru investitorii locali”!!! Adică o Europă întreagă și sute de UAT-uri din țară (comune și orașe) se întrec în a pune pe picioare parcurile industriale considerate ca fiind un motor al economiei locale și un izvor de locuri de muncă și venituri la buget, iar la Baia Mare primarul le pune frână… Și asta după ce în 2012 același primar Cherecheș susținea că “Vom finaliza un parteneriat cu o instituție bancară, pentru administrarea sau luarea chiar în proprietate temporară a fostei platforme Cuprom și acolo să putem realiza un parc industrial pentru că prioritatea, din punctul meu de vedere, pe lungă durată, este de a crea locuri de muncă și activități economice generatoare de profit pentru municipiul Baia Mare”. S-a rezolvat între timp problema lipsei locurilor de muncă și bugetul local este inundat de venituri? Probabil! Din moment ce parcurile industriale nu mai sunt o prioritate, iar crearea unei criptomonede a devenit punctul fierbinte de pe ordinea de zi a primarului Cătălin Cherecheș de la Baia Mare.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Mihai Petean 155 Articole
Author

20 de Comentarii

  1. Daca fiecare oras si-ar bate moneda si apoi si-ar face si armata proprie si apoi autonomie maghiara ca a maghiarului Cherec…
    Opriti hunu ca da foc la tzara.

  2. Banii noștri (chiar dacă sunt de plastic) au o acoperire în BNR în aur. Chestia cu criptomonedele este un fel de Caritas (pentru cei născuți mai devreme)și mai ales o țintă piept pentru hackeri de trei parale. Era, săptămâna trecută, o știre pe undeva, că un popreaghin care își făcuse o mică fermă de servere pentru ”mining” de posesori de ciudățenii d-astea folosea căldura degajată de computadoare ca să încălzească o seră în care cultiva ”iarbă”. Exemplul perfect de îmbinare a utilului cu plăcutul.

  3. Asta miroase de la distanta a teapa. Ca la Caritas-ul Romanesc, Contul Libertatea de dupa 89, FNI, Banca Religiilor, Banca Columna, … .

    In fond merge cam in directia Headg-Fondurilor care sunt niste nari excrocherii la nivel de stat sau state, si unde cistiga doar cei ce organizaza treaba. Cei ce ii finanteaza, crezind ca vor cistiga dividende sau dobinzi, vor constata dupa dezastru/faliment/scandal ca nu prea sunt lege care sa-i apere de abuzuri, si procese lungi, si fara sperante mari, pentru pagubiti. Adica cum a fost si la celeleate tepe romanesti in domeniul financiar!

    De Fondul ala national de investitii pentru romanii de peste hotare, pardon pentru banii romanilor de peste hotare, ce se mai aude? Duduie afacerea?

  4. @
    Railor! In special Andrei Palincu. M-am ras tare (de computadoare; ca-s utile si placute)

  5. pot si eu … ca bucurestean … sa fac, pe calculatorul meu de acasa, o criptomoneda … a lui BUCUR …

    si o sa ma duc … la Baia mare … ca sa-mi cumpar cu ea (un cripto-BUCUR)… un ditamai … Ferrari de SUPER LUX !!!!

  6. Nebunia unui primar intrece imaginatia!Putea sa propuna si un caritas, Cherecheș e ocrotit de „servicii”

  7. Aveti nevoie de spitale. Si nu uitati de cele psihiatrice!

  8. Haoileu! Asta nu este primarul care se luase in bete cu Petrov din cauza ca Udrea a stat o saptamana la el?

  9. si mai bine!

    Cu a mea noua moneda, cripto-BUCUR (editata pe supercomputerul meu) … sa ACHIZITIONEZ intreaga BUDA….

  10. a colocit plnu cu ma-sa,che-re-che-shhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhh.
    bai agaricule,esti doar un prapadit de primar

  11. Pentru șpagile de partid și de stat, nu-și trage și Plicușor criptomonendă? Îl susține și Mîțu. Tefeliștii abia așteaptă.

  12. Este primul pas catre normalitate si civilizatie. Ca mai sunt unii care seamana ura si rautate,este treaba lor. Noi ,cu sau fara ei mergem inainte. Minciuna,invidia si prostia raman calitatile PSD pe mai departe. Cine se aseamana se aduna.
    Zicea unul de CTP,ha ha ha/ CTP ,spre deosebire de Nistorescu are sange in instalatie,nu latra prin spate ,are ceva de zis, o zice in fata franc. Si e o distanta mare intre unul si altul. Cordel ramane o coarda a PSD-ului.

  13. Și Kerekes ăsta s-a făcut Cherecheș,.. Din om normal s-a făcut român,.. și uite ce idei are,.

  14. Să înțeleg că trebuie să dau pe Google Translate ca să citesc masajul dumneavoastră. Nu-mi este clar încă din ce limbă traduc. Mă refer la ultima parte a comentariului. Am înțeles că PSD este de vină pentru orice, de la cutremurul din 1977 la decapitarea lui Decebal, dar treaba cu domnul Popescu și o presupusă potență… eu m-ași abține. Dânsul este leat cu mine, ori la vârsta asta ne mai iartă Dumnezeu. Nici Pornhub nu mai trezește adormita glorie a Romei. Se rezumă doar la funcția de excreție.

  15. Care aur? Ala care-i la ricani demult? Ori esti naiv, ori esti raspandac! Aur nu mai e demult in banca lu isasecu!

  16. Asta a facut scoala cu Boc ca prea dau afara amandoi de stiinta. Este varza in capul sau cand abordeaza acest subiect.

  17. Intrebare: ce este o cript(a/o) moneda ???
    Raspuns: … stiu eu ! … stiu eu !… stiu eu ! … UN ORT !!!
    Un ort / mort !!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.