Lider PSD: Dacă Grindeanu va fi propus premier, PSD poate face majoritate cu peste 233 de voturi, fără PNL, USR și AUR

„Noi credem că putem în Parlament să facem o majoritate de peste 233 de voturi, fără PNL, fără USR și fără AUR”, spune vicepreședintele PSD Gabriel Zetea. 

Lider PSD: Dacă Grindeanu va fi propus premier, PSD poate face majoritate cu peste 233 de voturi, fără PNL, USR și AUR

Inquam Photos / Tudor Pana

„Noi credem că putem în Parlament să facem o majoritate de peste 233 de voturi, fără PNL, fără USR și fără AUR”, spune vicepreședintele PSD Gabriel Zetea. 

Un lider PSD susține că, în cazul în care președintele Nicușor Dan îl va desemna premier pe Sorin Grindeanu, PSD ar putea face majoritate în Parlament pentru formarea unui guvern și fără sprijinul AUR, PNL și USR.

PSD îl va propune premier pe liderul Sorin Grindeanu la consultările de joi cu președintele Nicușor Dan.

„PSD va merge mâine la Cotroceni cu mandatul pe care l-am stabilit împreună, acela de a-l propune pe Sorin Grindeanu. Suntem în acest moment în poziția de a afirma cu certitudine că PSD este singurul partid care poate coagula în jurul său o majoritate, fragilă, cu aritmetică extrem de complicată parlamentară”, a declarat vicepreședintele PSD Gabriel Zetea, miercuri seară, la Digi 24.

Zetea, spune că, la o eventuală nominalizare a lui Sorin Grindeanu pentru funcția de premier, social-democrații ar putea face o majoritate care să ducă la formarea unui nou guvern și fără sprijinul AUR, PNL și USR. Adică să obțină cele 23 de voturi care îi lipsesc pentru formarea unui nou guvern.

Aritmetica parlamentară a PSD

„Noi credem că putem în Parlament să facem o majoritate de peste 233 de voturi, fără PNL, fără USR și fără AUR”, spune Zetea.

El spune că niciun alt partid nu poate în acest moment să genereze o majoritate în Parlament. „Atâta vreme cât PNL sunt lipiți de USR, niciunul dintre partidele, hai să le spunem patriotice, din Parlament nu vor vota soluția PNL, tocmai pentru că sunt alături de putere”, spune vicepreședintele PSD.

Zetea a dat asigurări că joi dimineață PSD va pune pe masa președintelui varianta sa de aritmetică în Parlament și potențialele voturi pe care le poate obține.

„Din discuțiile pe care le-am avut în Parlament, cu mulți dintre parlamentarii neafiliați există această șansă pe care PSD, eu personal, cred că ar trebui să o primească. Eu cred că avem datoria morală de a primi această nominalizare, mai ales după trecerea moțiunii de cenzură împotriva guvernului Bolojan”, a mai declarat social-democratul.

PSD va vota împotriva lui Siegfried Mureșan în Parlament, dacă va fi desemnat premier

În cazul în care Siegfried Mureșan, propunerea PNL-USR-UDMR, va fi desemnat premier, PSD va vota împotrivă în Parlament, a spus el.

Cât privește propunerea lui Alexandru Nazare pentru postul de șef al Executivului, al cărui nume a fost vehiculat dar nu a fost asumat de nicio formațiune, Zetea spune că este „este o discuție pe care o să o avem în partid.”.

„Nu putem să acceptăm în continuare aceleași măsuri pe care le-a luat Guvernul Bolojan. De aceea l-am dat jos”, a argumentat el.

Contrar celor declarate pentru Cotidianul de colegul său de partid, vicepreședintele PSD Dragoș Benea, care nu a exclus o alianță cu AUR, Zetea a spus că PSD că nu va prezenta la consultările de joi, de la Cotroceni, o variantă de majoritate care să includă AUR.

„Noi credem că putem în Parlament să facem o majoritate de peste 233 de voturi, fără PNL, fără USR și fără AUR. Există posibilitate de avea aceasta ritmetică parlamentară, pe care eu personal sper ca președintele Nicușor Dan să încerce să o exploreze”, a încheiat el.

Citește și: 

Dragoș Benea: Un guvern PSD-AUR n-ar fi ceva atât de dramatic INTERVIU

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Chiar și Siegfred Mureșan ar face majoritate fără voturile AUR, că l-ar vota parlamentarii ȘOȘ, POT, puciștii din PNL și o treime dintre pesediști, de teama anticipatelor, care i-ar scoate din Parlament și i-ar face să piardă jumătate din mandat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.