
De câteva zile, în Sectorul 4 al Bucureștiului se duce un război între primărie și firma care ridică gunoaiele din sector – REBU SA. Războiul e pentru bani și contracte și începe să semene cu cel dintre Mafia italiană care controlează industria gunoiului și orașele din Peninsulă. Afectați sunt cetățenii sectorului, care rămân cu mizeria pe străzi.
Primarul Daniel Băluță a declarat săptămâna trecută că instituie stare de alertă în Sectorul 4 din cauza faptului că REBU, firma care asigură curățenia în zonă, nu respectă programul de salubrizare stradal. El a adăugat că, în ciuda faptului că SC REBU SA se găsește sub contract cu Primăria Sectorului 4 și are această concesiune și obligație legală de a presta servicii, firma procedează la ridicarea pubelelor. „Asistăm parcă la niște scene desprinse din filme“, a afirmat primarul Băluță. Acesta acuză REBU că fură pubelele de pe străzile sectorului printr-o acțiune continuă și a început să aducă altele noi: „Cele 1.600 de pubele care au fost furate de SC REBU SA au fost înlocuite cu altele. Am suplimentat cu utilaje, avem pubele“, a mai declarat Daniel Băluță.
Amenințări, șantaj și dosare penale
Totodată, primarul de la Sectorul 4 susține că de când a început războiul pubelelor firma de salubritate ar fi recurs la toate mijloacele pentru a-l intimida. În cadrul unei conferințe, Băluță a acuzat REBU de șantaj. Mai mult, el a afirmat că familia i-a fost amenințată, fără a spune însă cine a făcut-o: „Au apărut acte nerevendicate la adresa mea și a familiei mele, copilul a fost amenințat că va fi răpit, iar eu – amenințat cu moartea“, a afirmat primarul.
Edilul de sector a mai anunțat că a dat în judecată SC REBU SA, din mai multe cauze. „Una dintre ele este înșelăciune, pentru că au prelungit contractul în mod nejustificat, pentru că nu au respectat legislația și nu au dat niciodată toată documentația pe care au strâns-o în acești 20 de ani (n.r. – de concesiune), modul în care și-au fundamentat dânșii tarifele, nu ne-au dat pubelele, nu ne-au dat autospecialele pe care le au în dotare, pentru că în concordanță cu legislația românească, la încheierea contractului, prestatorul are obligația să predea autorității contractante, libere de sarcini, toate obiectele de inventar pe care le are. Societatea nu numai că nu a făcut acest lucru, ci ni le fură. Deci modul în care dânșii acționează este extrem de ostil, de agresiv și nu fac altceva decât să încerce prin aceste mijloace să ne oblige să încălcăm legea, astfel încât să putem prelungi cu orice preț acest contract“, a susținut Băluță. Totodată, acesta a arătat că are susținerea Primăriei Capitalei.
În război cu o firmă a Primăriei Capitalei
„Din nefericire, modul de organizare al SC REBU SA este unul defectuos, în ideea în care, în Consiliul de Administrație, chiar dacă acțiunile sunt împărțite 50%-50%, puterea de decizie aparține celuilalt acționar, și nu Primăriei Capitalei, întrucât sunt trei reprezentanți ai acționarului privat și doi din partea PMB. De altfel, în Comitetul pentru situații de urgență, viceprimarul Capitalei a constatat cu stupoare că nu a fost informat despre aceste demersuri pe care societatea comercială le-a făcut“, a menționat Băluță.
REBU – RER Ecologic Service București este o asociere între Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi firma germană RER Recuperare Ecologică şi Reciclare. Societatea cu cei 939 de angajați a avut în anul 2015 o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de euro, venituri totale de peste 20 de milioane de euro și un profit net de peste 1,9 milioane de euro.
PDL, media și gunoi în Sectorul 3
Rosal Grup este controlată de Honorius Prigoană, fiul omului de afaceri Silviu Prigoană, cu un pachet de 67%. Firma are sucursale şi în Cluj-Napoca, Ploieşti, Suceava, Luduş şi Baia Mare. Aferent anului 2015 a avut o cifră de afaceri de aproape 50 de milioane de euro, venituri de peste 60 de milioane de euro, cheltuieli de 51 de milioane de euro, iar cu cei 1.742 de angajați a obținut un profit de peste 7,2 milioane de euro. Firma a fost înființată de Silviu Prigoană și a avut relații apropiate cu toate partidele politice. Maxima înflorire însă a cunoscut-o în perioada guvernării PDL, când Silviu Prigoană a fost și deputat al partidului, iar primar al Sectorului 3 al Capitalei a fost, pentru două mandate, pedelistul Robert Negoiță. Tot PDL a fost partidul care l-a susținut pe întemeietorul imperiului gunoaielor Rosal la o candidatură la Primăria Capitalei în 2012.
Cavalerul gunoaielor din UNPR
Supercom SA, societatea care se ocupă de salubrizarea Sectorului 2, este deţinută de Ilie Ionel Ciuclea, fost senator PSD în mandatul 2004-2008, înlocuindu-l, pe 30 iunie 2008, pe Sorin Oprescu. După 2008, Ciuclea s-a înscris în UNPR-ul generalului Gabriel Oprea. Fiind un apropiat al primarului Sectorului 2 Neculai Onțanu, Ilie Ciuclea a fost desemnat pentru o perioadă prim-vicepreședinte al UNPR București. Intrarea în UNPR i-a adus multe avantaje, prin firma sa Ciuclea primind numeroase contracte pe bani publici, de la amicul Onțanu. Pe website-ul oficial al UNPR, numele lui Ilie Ciuclea apărea în rândul echipei de conducere, ca președinte al Departamentului pentru protecția mediului, silvicultură și gospodărirea apelor. Membru al Ordinului Cavalerilor Templieri Masoni ai Ritului York din România, în 2013, Ilie Ciuclea a fost ales, cu majoritate de voturi, ca Mare Comandor al acestuia. Gunoiul s-a dovedit a fi o afacere de succes, din moment ce este și unul dintre cei mai vechi patroni de club de fotbal din România, finanțând încă din 1992 echipa Juventus București, care activează în liga secundă. Gunoaiele i-au adus bani frumoși Marelui Comandor al Ritului York. Astfel, potrivit bilanțului depus pentru anul 2015, societatea lui Ilie Ionel Ciuclea, cu 1.590 de angajați, a avut un profit net de peste 4,5 milioane de euro, la o cifră de afaceri de aproape 33 de milioane de euro.
23 milioane de euro din gunoi, dispărute
În Sectorul 6 colectarea gunoiului este efectuată de SC Urban SA. Societatea este patronată de Teodor Gabriel Florescu. El și-a început afacerile cu gunoi sub patronajul primarilor PSD din Vâlcea, județ în care firma le controlează în proporție de 90% . Actuala Urban este societatea care a aparținut fostei Regii de Gospodărire Comunală până în 1995, când, printr-o hotărâre a Consiliului Județean Vâlcea, s-a desprins din aceasta. În 1998, Florescu devine director general al societății proaspăt privatizate. După contractele cu Primăria din Râmnicu Vâlcea, Urban a reușit să clădească un imperiu al gunoaielor în mai mult de 10 orașe. În anul 2015, Florescu a intrat în conflict cu legea, fiind acuzat de polițiști de evaziune fiscală, și a fost arestat preventiv pentru un prejudiciu de 23 de milioane de euro. Ulterior, în anul 2016, acesta a fost acuzat că a înregistrat achiziţii fictive, cu ajutorul a două firme-fantomă, dintre care două deţinute de apropiaţi ai săi şi opt fiind pe numele unor persoane fără adăpost, pentru a cere deduceri de TVA şi a-şi diminua profitul pentru reducerea impozitului. Bugetul de stat ar fi fost astfel prejudiciat cu 1 milion de lei. În anul 2015 societatea a avut o cifră de afaceri de 31 de milioane de euro, venituri totale de 32 de milioane de euro, cheltuieli de 31,6 milioane de euro, iar cu cei 2.199 de angajați a obținut un profit de de doar 366.472 de euro.
Gunoiul transformat în strălucire la Monaco
Romprest Service, companie care colectează gunoiul din sectoarele 1 şi 5, are ca acționari firma canadiană Detaco Ltd, cu 42,7% din acţiuni, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, cu un pachet de 10%, Europrest Invest, cu 30%, controlată de Dragoş Dobrescu, Premium Management Team, cu 13,7%, şi FirstCom LLS din SUA, cu 3,5%. În anul 2015 a avut o cifră de afaceri de peste 56 de milioane de euro și venituri totale de 56 de milioane de euro. Cu cei 2.612 angajați, a obținut un profit de 2,4 milioane de euro. În 2016, Tribunalul Prahova începea judecata în dosarul Romprest, care vizează fapte de evaziune fiscală, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat. Omul de afaceri Florian Walter, patronul Romprest – care în aprilie 2015 fugea din România, iar pe 6 martie 2016 a fost adus sub escortă din Dubai –, este acuzat că a pus bazele unui grup infracțional, care a desfășurat, în perioada 2012-2014, evaziune fiscală prin reducerea artificială a profitului impozabil și TVA, prin efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăți și utilizarea de societăți comerciale tip fantomă. Potrivit DIICOT, Walter a inițiat și a coordonat aceste circuite financiare pe mai multe paliere, ce au avut drept scop înregistrarea în contabilitatea societății Compania Romprest Service SA București a achizițiilor, de la diverse societăți comerciale, utilizate exclusiv pentru emiterea de facturi. Prejudiciul este de 4.500.000 euro, reprezentând impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă 60.494.600 lei (echivalentul a 14.000.000 de euro), supusă procesului de reciclare. Afacerile Romprest au luat avânt în Sectorul 1 în perioada celor 3 mandate ale primarului liberal Andrei Chiliman. La rândul său, acesta a fost și el reținut de DNA în 2015, pentru trafic de influență. Chiliman și Vlad Moisescu sunt buni prieteni cu Dragoș Dobrescu de la Europrest Invest. Acesta face parte din grupul de la Monaco, alături de Adriean Videanu, fost primar al Capitalei și membru de frunte al PDL chiar în perioada în care cifra de afaceri a Romprest a crescut spectaculos.
Eduard Pascu, Mihai Boeru
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.