Bâlbe despre remaniere: confuzie sau ascuțirea cuțitelor în PSD?

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, că nu se pune problema unei remanieri, președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, susținând că a fost o confuzie în timpul conferinței de presă pe care a susținut-o la Giurgiu, deoarece el a spus că deputatul Elena Dinu ar fi potrivită pentru postul de ministru al Sănătății.

”La guvernul pe care îl conduc eu nu avem remaniere. Dacă altcineva remaniază alte guverne, e-n regulă. Nu vorbim acum de remaniere”, a precizat premierul Mihai Tudose. Întrebată de jurnaliști cum comentează zvonul despre o posibilă remaniere guvernamentală a Cabinetului Tudose, la începutul anului viitor, Lia Olguţa Vasilescu a spus că e o glumă proastă.

Președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a susținut că mesajul său din timpul unei conferințe de presă a fost interpretat greșit.

Niculae Bădălău a apărut lângă premier și a negat că ar fi anunțat schimbarea în guvern, ci doar că a spus că deputata de Giurgiu ar fi un bun ministru al Sănătății. Această apariție publică arată clar faptul că în interiorul PSD au avut loc discuții aprinse pe această temă, iar președintele executiv a fost scos în fața pentru a își retracta singur afirmația făcută probabil din fericirea de a putea pune în funcție importantă o altă apropriată.

Președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a susținut că mesajul său din timpul unei conferințe de presă a fost interpretat greșit. „A fost o întrebare, doamna deputat doctor era lângă mine şi un jurnalist ar fi bună de ministrul Sănătăţii. Şi eu am spus că ar fi bună, nu e normal? Atât, punct! Atât a fost.”, a declarat Bădălău.

Elena Dinu, la care face referire Bădălău, este deputat PSD și a fost managerul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu și al Spitalul Județean de Urgență Călărași, dar și al Serviciului Județean de Ambulanță Giurgiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Pe zi ce trece vom trece din glume proaste in tragedii pe bune! Se infrunta aripile , este rau ,este bine?

  2. Balbe sau…?!
    Mai zilele trecute, Tudose spunea ca el NU stie ce e ala „statul paralel”!
    Azi, Tudose a dat un raspuns si mai si la o alta intrebare a unui jurnalist:

    „Premierul Mihai Tudose a fost intrebat Luni de ziaristi daca are incredere in OLAF(Oficiul European de Lupta Anti-Frauda), raspunzand ca ARE INCREDERE in Institutia Europeana, a carei Sesizare a condus la constituirea dosarului DNA in care L. Dragnea si sefii de la TelDrum sunt urmariti penal pentru „constituirea unui grup infractional organizat si abuz in serviciu”.

    „Dumnezeule, asta chiar e o intrebare, nu?
    DA, eu am incredere in OLAF”, a raspuns Tudose, la intrebarea unui ziarist, care nu a continut insa nicio referire la dosarul lui Li. Dragnea.

    DNA a anuntat la jumatatea lunii noiembrie ca a inceput urmarirea penala impotriva lui Liviu Dragnea si a sefilor de la TelDrum pentru constituirea unui grup infractional organizat si abuz in serviciu, in legatura cu reabilitarea de drumuri judetene cu fonduri UE.
    DNA arata intr-un comunicat ca Dosarul s-a constituit in urma unei SESIZARI a OLAF din 30 septembrie 2016.”

    OLAF e institutia aia in care PSDeii prea-cinstiutului Dragnea din sudul subdezvoltat(in frunte cu Olguta si Carmen Dan!)urla ca NU au incredere!
    Tudose, ce-i facusi lui Dragnea?!!!

  3. A fost un compliment fortat de intrebarea ziaristului. Ce era sa spuna, mai ales cu doamna de fata? Ca nu e buna? Asa face presa din tantar armasar.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.