Baletul lui Ludovic Orban: și-n căruță, și-n teleguță!

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, spune că obiectivul partidului său este de a împiedica adoptarea moţiunii de cenzură, asta în timp ce, teoretic, își dorește alegerile anticipate, imposibile dacă nu cade Guvernul.

„Biroul Politic al PNL a stabilit poziţia partidului faţă de moţiunea de cenzură iniţiată de PSD. Obiectivul fundamental al PNL în materie de alegeri locale este să pună în practică voinţa majorităţii zdrobitoare a cetăţenilor care îşi doresc o alegere democratică a primarilor prin intermediul alegerii primarilor în două tururi cu 50% plus unu dintre cetăţenii care participă la vot. Plecând de la acest obiectiv fundamental, obiectivul PNL este acela de a împiedica adoptarea moţiunii de cenzură. În acest sens, am luat decizia ca parlamentarii PNL să fie prezenţi în plen şi să voteze la vedere împotriva moţiunii de cenzură”, a spus Orban, după reuniunea Biroului Politic Naţional cu grupurile parlamentare ale liberalilor.

El a mai anunţat că liderii grupurilor parlamentare ale PNL au fost mandataţi să poarte negocieri cu toate grupurile parlamentare partenere şi cu parlamentari individual pentru a-i convinge să nu voteze în favoarea moţiunii de cenzură.

„Conform evaluării actuale pe care o avem, nu există un număr suficient de parlamentari astfel încât să asigure reuşita moţiunii de cenzură”, a adăugat premierul Ludovic Orban.

Pe de altă parte, Orban a declarat luni că parlamentarii PNL nu vor vota învestirea altui Guvern, chiar dacă președintele Klaus Iohannis îl va propune tot pe el în funcția de premier.

„Dacă se ajunge în variantă de anticipate, parlamentarii PNL nu vor vota învestirea niciunui Guvern”, a spus Ludovic Orban.

Premierul a adăugat că PNL își menține poziția chiar și în cazul în care Klaus Iohannis îl va propune tot pe el în funcția de premier.

El a mai precizat că nu a fost luată în considerare varianta demisiei sale.

„PNL a decis în Consiliul Național că are drept candidat pentru funcția de premier pe președintele PNL, adică susbsemnatul. Asta e decizia Consiliului Național, deci candidatul PNL pentru funcția de prim-ministru este actualul prim-ministru. (…) În ciuda fake-news-urilor lansate, vă spun că nu a fost lansată, până acum, în evaluare, în perspectiva posibilității de a declanșa anticipate, varianta demisiei mele. Simplu”, a explicat Orban.

Întrebat ce se întâmplă dacă PSD reușește să formeze o majoritate și să îl propună ca premier, Orban a răspuns că „ar însemna să se facă de râs în fața întregii națiuni”.

Deputatul PSD Daniel Suciu a citit luni după-amiază textul moțiunii de cenzură în plenul reunit al Parlamentului.

PSD și UDMR acuză Executivul, în textul moțiunii de cenzură intitulată „Guvernul Orban/PNL- privatizarea democrației românești”, de încălcarea principiilor democratice, prin asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi.

Textul moțiunii de cenzură inițiată de PSD și UDMR face apel la respectarea principiilor democratice și critică decizia Guvernului Orban de a-și asuma răspunderea pe proiectul de lege care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Social-democrații și parlamentarii UDMR precizează că măsura aumată de Guvernul PNL contrazice recomandările comsiei de la Veneția și „schimbă regulile jocului în timpul acestuia”, cu mai puțin de patru luni înainte de alegeri.

Pentru a demite Guvernul sunt necesare 233 de voturi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

10 Comentarii

  1. Extenuati si Deprimati de Abuzuri, Coruptie, Frustari si Saracie lucie, Valahii se Declara Oficial Orbi !
    Nu mai doresc sa vada Nulitati Sublime fandosindu-se in Costume Ministeriale in timp ce glia ancestrala se vinde pe bucata strainilor iar copiii lor trebuie sa aleaga intre a fi Sclav „acasa” sau Sclav in UE.
    Noua Securitate numita pompos SRI este si mai Toxica si Incompetenta decit cea de dinainte de ’89. Orbii doresc Referendum pentru Iesirea din Noul URSS ( UE ) si Legiferarea Statutului trupelor americane pe teritoriul Valahiei.
    Va fi Razmelita pentru Izgonirea Marelui Normal de la Cotroceni care se declara casatorit legal dar refuza sa doarma cu „nevasta” si odata cu el si a Vampirului Expirat Orban si a Odioasei Raluca Turcan de la Victoria.
    Dihorul Rares Bogdan se bucura de imunitate de la Brussels din partea ONG-urilor pentru protectia animalelor.
    Da, va fi Razmelita. REPET, VA FI RAZMELITA !

  2. Asta e poza ”de colectie” ce ar trebui distribuita in toata lumea,”seful guvernului” si SEFUL lui…..Doamne!!!!!

  3. … mai degraba in căruță, dar din pacate cu un accident „auto”, alaturi de ceilalti pnl-isti, la Caracal ! …

  4. … cam asa, Orban in poza parca e maimuta urlatoare, in perioada sa de rut ! Imi aduce aminte de serialul din copilarie, „Daktari”, si de cimpanzeul Cheetah …

  5. Nu va ingrijorati de felul in care se poarta! Se bazeaza pe complicitatea din teritoriu!

  6. Măscăriciul Mandolina, când s-a văzut înaintat în grad, cu epoleți de maimuță pe umăr, și-a schimbat și timbrul vocii pozând o sobrietate care nu-l prea prindea nici măcar când a încercat să-și schimbe ornito-specia, trecând de la papagal la cocoș. In prostia și servitorismul slugarnic față de nulitatea călătoare, comoda și leneșă -KVJ-, a trecut la măsuri radicale, abuzive si neconstituționale fără să aibă o majoritate parlamentară în spate. PS: O prostie imensă pe care nu o să o poată ciuguli niciun papagal din specia lui, victime sigure ale răpitoarelor adverse !

  7. Poza cu „omul cu maimuta” e de milioane! Ma intreb doar cine e omul si cine e maimuta?

  8. Fratica…dar ce privire de anaconda are Klausica..Il studiaza pe Orbanete ca un gurmand care vede o gaina rumenita si suculenta in farfurie.Il mananca cu tot cu pene si cravata.

  9. Lui Orban i se trage de la bulbucii de apa minerala…Cand e treaz rade sa mascheze prostia/Cand e baut vorbeste numai despre anticipate.Normal ca nea Klausica se uita la el si se intreaba in sinea lui..Oare asa arat si eu ? ? pam pam..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.