Balul absenților în FCSB – CFR Cluj

Față în față, vor sta, conform tradiției

Balul absenților în FCSB – CFR Cluj

Față în față, vor sta, conform tradiției

În această sâmbătă, de la ora 20:00, pe stadionul Steaua din cadrul complexului Ghencea, are loc deschiderea sezonului 2025-2026 în fotbalul românesc în Supercupa României.

Față în față, vor sta, conform tradiției, campioana FCSB și câștigătoarea Cupei României, CFR Cluj. Noutatea constă în faptul că dacă scorul va fi egal la finalul timpuiui regulamentar nu se vor mai juca două reprize de prelungiri, trecându-se direct la executarea loviturilor de departajare.

Este o confruntare de tradiție din fotbalul românesc a ultimelor decenii, cu două dintre cele mai bune echipe. FCSB are două campionate adjudecate la rând. Antrenorul Elias Charalambous nu a ascuns la conferința de presă faptul că trofeul este un obiectiv pentru echipa sa.

Însă ambii tehnicieni nu vor putea trimite pe teren cele mai bune formule de start. Accidentările, suspendările sau lipsa ritmului de pregătire a unora dintre jucători duce la această situație de a improviza o formulă de start. Plus obligativitatea de a respecta regula unui jucător under 21 titular în sare din schemă pe unul dintre cei mai buni și mai constanți jucători de la FCSB, fundașul dreapta Vali Crețu.

La FCSB momentul important este revenirea în echipă a mijlocașului Darius Olaru, căpitanul trupei din Berceni, după șase luni de absență. Nu vor fi însă accidentații Dawa, pe termen lung, Octavian Popescu și Bîrligea, astfel că Dennis Alibec va fi vârful de lance.

CFR Cluj nu îi va avea pe cei doi internaționali de tineret, golgeterul Louis Munteanu și fundașul central Matei Ilie, dar nici pe suspendatul Korenica în atac sau pe accidentatul Nkolo.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Ha, ha! Atâta propagandă pintru o partidă di trânte că meci nu puati hi numită intălniria intra dauă trupe di besmetici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.