Băncile, zgârcite cu dobânzile la depozitele în lei

Cea mai mare dobândă pentru acest tip de depozit ajunge la 9,5% pe an.Dobânzile la depozitele în lei au scăzut constant, de la începutul anului. Foarte multe bănci s-au asezat pe palierul de 7% pe an, aproape de rata de politica monetară a Băncii Naţionale. Însă există creditori care au dobanzi la depozite situate pe […]

De cotidianul.ro - Autor

Cea mai mare dobândă pentru acest tip de depozit ajunge la 9,5% pe an.Dobânzile la depozitele în lei au scăzut constant, de la începutul anului. Foarte multe bănci s-au asezat pe palierul de 7% pe an, aproape de rata de politica monetară a Băncii Naţionale. Însă există creditori care au dobanzi la depozite situate pe […]

Cea mai mare dobândă pentru acest tip de depozit ajunge la 9,5% pe an.Dobânzile la depozitele în lei au scăzut constant, de la începutul anului. Foarte multe bănci s-au asezat pe palierul de 7% pe an, aproape de rata de politica monetară a Băncii Naţionale. Însă există creditori care au dobanzi la depozite situate pe palierul de 6% pe an. Chiar săptămâna aceasta CEC Bank, Banca Românească şi Banca Transilvania au redus dobânzile la economiile în lei.

"Într-adevăr, asistăm de ceva vreme, de câteva luni bune la acest proces de scădere la dobânzile aferente depozitelor. Apetitul populaţiei pentru economisire nu a scăzut semnificativ. Constatăm, în continuare, creşteri ale volumelor depozitelor, chiar şi în condiţiile scăderii dobânzilor", a declarat Adrian Chichiţă, director adjunct retail OTP Bank la The Money Channel.

Depozitele în lei au crescut în februarie cu 1,9% faţă de finalul lui ianuarie, până la 102,43 miliarde lei. Comparativ cu aceeaşi dată a anului trecut, depozitele în lei au crescut cu 6,4%. Veşti mai bune, însă, pentru cei care vor să se împrumute. Atât dobânzile pentru creditele în lei cât şi pentru împrumuturile în euro au continuat să scadă în ultimele luni. Scăderea a fost mai amplă la creditele în lei. Bancherii spun că dobânzile la creditele în euro au scăzut pentru că băncile nu se mai confruntă cu aceleaşi probleme de lichiditate ca anul trecut.

"Costul finanţărilor a mai scăzut. Este normal să scadă şi dobânzile la credite. Creditarea este încă a afectată de cererea foarte, foarte redusă, mai ales pe segmentul persoanelor fizice", a mai adăugat directorul adjunct de retail de la OTP Bank.

Datele publicate recent de Banca Naţională arată pentru februarie o scădere a creditului neguvernamental cu 0,1% faţă de ianuarie, până la 199,167 miliarde lei. Faţă de februarie 2009, creditarea a scăzut cu 3,7%.

SCADENŢA LA O LUNĂ

Volksbank 9,50%
MKB Romexterra Bank 8,50%
Piraeus Bank 8,50%
Alpha Bank 8,25%
Credit Europe Bank 8,25%

SCADENŢA LA UN AN

ATE Bank 8,75%
Emporiki Bank 8,50%
Carpatica 8,50%
ProCredit Bank 8,25%
MKB Romexterra Bank 8,25%
 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.