Bani europeni pentru gestionarea crizei sanitare

Peste 485 de milioane de euro vor fi plătiți către spitalele și direcțiile de sănătate publică, autoritățile locale și centrale care au de făcut cheltuieli legate de gestionarea crizei sanitare actuale.

Vicepremierul Raluca Turcan anunță că echipamente, medicamente și suport logistic pentru 121 de instituții spitalicești din toată țara vor fi decontate de către Ministerul Fondurilor Europene.

„Peste 485 de milioane de euro vor fi plătiți către spitalele și direcțiile de sănătate publică, autoritățile locale și centrale care au de făcut cheltuieli legate de gestionarea crizei sanitare. Sunt bani care pot face diferența între viață și moarte. Am promis că vom folosi fiecare euro din banii puși la dispoziție de UE și ne-am ținut de cuvânt”, a spus Turcan.

Potrivit acesteia, pentru acest tip de decontări era prevăzută inițial o sumă de 350 de milioane de euro.

„Depunem toate eforturile pentru a dubla această sumă și a supracontracta din fondurile europene până la 700 de milioane de euro, bani necesari pentru sistemul sanitar românesc”, a mai spus vicepremierul.

Raluca Turcan susține că lupta cu pandemia a început în condițiile în care România avea zero stocuri de medicamente și echipamente de protecție și o rețea de laboratoare aproape inexistentă.

Cu ajutorul banilor europeni, se pot reface stocurile și se pot achita achizițiile de laboratoare mobile sau chiar a spitalelor modulare folosite de Ministerul Apărării în perioada stării de urgență sau alertă, susține vicepremierul.

„Sunt proiecte care ajung și la 10 milioane de euro fiecare, sau cele depuse de IGSU pot ajunge chiar la valoarea de 49 de milioane de euro”, a explicat Raluca Turcan.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Serios! Citez:”Peste 485 de milioane de euro vor fi plătiți către spitalele și direcțiile de sănătate publică, autoritățile locale și centrale care au de făcut cheltuieli legate de gestionarea crizei sanitare actuale.”
    Nu cumva e privatizarea sanatatii.ro? Asta miroase, dar pute de-ti ia ochii! Cui i-o mai atribuiti bai complicilor la excrocherii?!

  2. ‘ Fără număr de la Turcan… ‘, deocamdată doar vorbe, ei nu sunt în stare să deconteze testele PCR efectuate de către privați și bugetele locale !

  3. ”în care România avea zero stocuri de”…inclusiv lipsă totală de competențe, care nu se pot dubla…..dar , prin alianțe, cine știe???

  4. IA NENE PATU’ COVRIG !! 5000-6000-7000 LEI PE PAT SI DECLARAT COVRIG NEAMULE !! IA COVRIGU’ NEAMULE!

  5. Pai degeaba au dat jos directori si manageri si i-au inlocuit cu liberalii lor?Peste 485 de milioane de euro un mega tun care ai imbogateste pe toti .Majoritatea banilor se vor ,,evapora,,la destinatie mai ceva ca imprumutul de peste 100 de miliarde a ,,finantistului,,Citu-Zaat.Numai fraierii nu observa ca pandemia e folosita ca motiv pentru ca o gasca de hoti sa se imbogateasca.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.