Așa cum spun manualele școlare că romanticii scriau înfiorați poezii despre sentimente și istorie, dacă îți iei un pic în serios viața, descoperi că reperele tale poetice ar fi mai degrabă bani, muncă și, de ce mai rămâne, timp liber. Elena Vlădăreanu este unul dintre acele rare cazuri de poet care își scrie textele ținând în permanență să se asigure că fraza sa este în contact permanent cu realitatea. Și când e vorba de poezie și spunem realitate, știu că se poate trezi un reflex nefericit care să activeze cine știe ce sensuri metaforice ale cuvântului. Cu alte cuvinte, „știm noi că zici «realitate», dar vrei să spui «imaginație luată în serios»“. Nu!
Poate și mai mult decât în cărțile anterior publicate, cu volumul „Bani. Muncă. Timp liber“ (Editura Nemira, 2017), Elena Vlădăreanu își decupează clar harta extinsă a unei zone proprii în poezia românească de azi. Exact așa cum temele diafane și obsesiile poetice deja consacrate dau seama cu privire la peisajul nevrotic în care evoluează „intenția poetului“, și fragmentele de discurs ori schimburile de replici din viața de zi cu zi, dislocate, își schimbă sensul. Elena Vlădăreanu și-a constituit propriile strategii prin care transformă discursul poetic în instrument de intervenție asupra diferitelor materiale care obturează percepțiile (de obicei) estetice, dar, în cazul ei, identitare.
Este poeta care își orientează discursul spre lucrurile care îți dau peste cap „narațiunile estetice“: „Să vorbim puțin despre bani./ Să vorbim puțin despre muncă./ Să vorbim puțin despre timp.// Vin întrebările./ O faci pentru bani?/ Scrii pentru bani?/ Ești artist pentru bani?/ Nu ești mulțumit?/ Uite ce condiții bune! Nu ai văzut sărăcia din jur?/ Nu ți-e puțin obrazului să te plângi?/ Când aveam douăzeci de ani era cineva care îmi spunea tot/ timpul:/ Voi, artiștii, sunteți niște paraziți. Meritați să fiți împușcați./ Eu, dacă aș avea o armă, v-aș lichida pe toți./“, scrie Vlădăreanu.
Publicat într-o colecție (Vorpal) care devine de la o carte la alta un etalon de selectivitate în materie de poezie contemporană, volumul Elenei Vlădăreanu reușește să descopere viață de dincolo de temele sociale bifate în multe alte cazuri doar pentru conformitate.
Era o scenă într-un film în care eroina din anii ‘80 întreba pe cineva cum a ales să-i vorbească: „Ești prima femeie care se îmbracă așa, ca o femeie, și nu așa, ci se pare ei că s-ar îmbrăca un bărbat dacă ar fi el femeie“. Așa face Elena Vlădăreanu cu poezia. Azi, volumul se lansează la Timișoara, de la 19.00, în librăria La două bufnițe (Piaţa Unirii nr. 11).
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.