Cosmin Tupa

Author

Cosmin Tupa
Articole scrise:

Este foarte ușor să te entuziasmezi atunci când cartea pe care o citești îți oferă, la fiecare rând, câte o gură de aer proaspăt dintr-o lume care ți se pare familiară

Că îmi place sau nu ABBA, faza cu producția românească a musicalului „Mamma mia!“ are ceva dintr-o întâlnire între generații.

Îmi place să mă gândesc cum ar fi arătat unele filme dacă ar fi fost făcute în România.

Cum în cea mai mare organizație a scriitorilor se pregătește o rundă de alegeri în luna aprilie, Uniunea Scriitorilor arată încet, dar sigur reflexe din ce în ce mai nefericite.

Aseară a debutat a opta ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF).

În podul unei case abandonate, la 200 km de Chișinău, a fost descoperită recent o  serie de fotografii ce par făcute din afara istoriei.

Puțin înainte să înceapă secolul de față, UNESCO a zis că e bine să aibă și poezia o zi a ei și i-au spus zilei cu pricina 21 martie. Așadar, mâine.

Probabil că nu o să mergi să vezi „Fără iubire“ și, de-asta zic, poate-i mai bine să știi de ce nu te duci.

Lucrările lui Ghenadie Popescu au intrat în expoziții din Chişinău, Moscova, Paris, Viena, Düsseldorf şi Bucureşti.

Ceea ce ne face plăcere diferă de la o persoană la alta. Atunci când plătești ca să ți se ofere plăcere, știi că s-ar putea să nu fie tocmai moral sau legal.

M-am lăsat mereu greu  convins atunci când a fost vorba să văd o montare după o piesă a lui Henrik Ibsen.

Elena Vlădăreanu își decupează clar harta extinsă a unei zone proprii în poezia românească de azi.

Am direcționat două întrebări spre 16 edituri românești. De la cele mai mari până la întreprinderi mai noi sau orientate spre diferite nișe publicistice.

Când te apropii de clădirea restaurantului, cubul de culoare deschisă pe care se rotunjesc literele din care e făcut numele localului crește pe deasupra gardurilor din dreapta.