Ceea ce ne face plăcere diferă de la o persoană la alta. Atunci când plătești ca să ți se ofere plăcere, știi că s-ar putea să nu fie tocmai moral sau legal. Și totuși, asta tot auzi că vor să capete de la o operă de artă tot felul de moralizatori de serviciu.
Filmul care i-a adus Adinei Pintilie sâmbătă Ursul de Aur la Berlin, „Nu mă atinge-mă“ („Touch me not“) este una dintre cele mai curajoase investigații artistice dedicate distanțelor pe care suntem dispuși să le parcurgem pentru a ne simți aproape ori în siguranță, alături și, în principiu, vii și prezenți în propria noastră viață.
Lucrând 7 ani pentru pelicula pe care a prezentat-o în premieră la Berlinală, regizoarea și-a asumat riscuri pentru fiecare pas pe care l-a făcut în tot acest timp. La un moment dat, Laura, personajul în jurul căruia se învârt poveștile din film, și Seani Love, consultantul și lucrătorul sexual real, discută atât de intens regulile interacțiunii pe care urmează să o aibă, încât un tehnician care traversează ca din întâmplare cadrul îți redă sentimentul convenției cinematografice. Se întâmplă de multe ori în film să nu îți dai seama unde începe realitatea (multe personaje folosesc numele real al actorilor, alteori numai numele este schimbat, dar reperele traumei reale sunt păstrate) și când ești în fața unei ficțiuni. Iar acest lucru nu este ceva cu care să fii obișnuit în sala de cinema. „A fost un laborator. Povestea a funcționat ca o plasă de siguranță care ne-a permis să lucrăm cu realitatea“, explica Adina Pintilie. Laura Benson, interpreta rolului principal, a lucrat până acum cu regizori ca Alain Resnais, Stephen Frears, Robert Altman sau Patrice Chéreau și experiența pe care a avut-o în filmul româncei recunoștea că nu seamănă cu nimic.
Furia atingerii
Un personaj care nu apare în distribuția oficială pentru „Nu mă atinge-mă“ este privirea. Atât privirile protagoniștilor (fie că este vorba despre urmărirea obsesivă a celuilalt, ori despre mărturisirea candidă a senzațiilor din momentul atingerii feței celuilalt, sau privirea plină de furie din momentul manifestării durerii), cât și privirea spectatorului sunt conduse pe corpuri, în coregrafii ale păsărilor printre clădiri, între gesturi ale practicilor sado-maso ori în mărturisiri ale sexului ca ultimă parte din corp care reacționează normal în spatele unei deficiențe medicale.
„A fost nevoie de mult curaj, poate că nu suntem toți actori profesioniști, dar, de obicei, ai ceva pe care să te bazezi, un scenariu, sau ceva. Am avut un scenariu lejer, toți a trebuit să plonjăm în gol și să avem încredere că vom avea un film în final. A fost destul de înfricoșător pentru noi toți“, spune Tómas Lemarquis, interpretul personajului Tudor. Actorul islandez a mai jucat în ultimii doi ani în „Blade Runner 2049“ și „X-Men: Apocalypse“, dar este cunoscut cinefililor din postura de protagonist pe care a avut-o cu ani în urmă în „Noi albinoi“.
„Autoritățile“ de consum
„Nu mă atinge-mă“ îți spune multe în primul rând despre tine, ca privitor. Reacția pe care o ai te definește dintr-o dată. Toată lumea e convinsă că părerile sunt libere… doar că, de multe ori, se insistă în eroarea de a crede că impresiile sunt și obligatorii. Așa se întâmplă de câte ori cineva își permite să iasă din așteptările bine cimentate față de ceea ce avem impresia că știm cum trebuie să fie. Toată lumea știe ce vrea de la un film, toată lumea știe ce vrea de la intimitate, din relații și de la viață în general. Și este suficient să îți arunci ochii pe un jurnal TV sau pe o emisiune de divertisment, să vezi ce aglomerație de oameni care știu cum se fac lucrurile te înghite. Te și miri că suntem în situația în care suntem cu atâția specialiști în orice domeniu: „Băgați-vă Ursul de Aur în fund! Dacă aș posta aici imagini din film, FB mi-ar dezactiva contul. O femeie încearcă să-și vindece frigiditatea plătind un bărbat să se masturbeze în fața ei. Și ăla stă și se masturbează. Iaca filmu’. Știu, nu înțeleg eu masturbarea ca arta. Dar toți Urșii de Aur fac săli goale de cinema, filme ieftine cu curve și înjurături vândute fraierilor drept artă. Pe piața liberă, sunt falimentare, n-au public. Băgați-vă Urșii în fund!“, scrie pe contul său de socializare cunoscutul om de televiziune Dan Negru. Foarte greu te abții atunci când citești o izbucnire de acest fel să nu îți amintești fragmentul în care Baudelaire întreabă o prostituată cum i se pare expoziția de pictură, iar răspunsul ei este că i se pare de neconceput și imoral să vadă atâția oameni serioși într-o sală și toate femeile acelea dezbrăcate în tablourile de pe pereți.
Haideti sa nu confundam empatia cu dezumanizarea treptata, cu indepartarea de natural si de normalitate.