Mămăliga cu fitil

Până pe 20 martie, artistul basarabean Ghenadie Popescu expune la galeria Raft din Fabrica de Pensule clujeană (Henri Barbusse 59-61) o secvență dintre cele mai coerente dezvoltări artistice de azi. În spațiul dintre două polițe de cărți, își pune în fața publicului varianta cea mai simplă a lucrărilor sale.

Pe Ghenadie Popescu l-am cunoscut cu ani în urmă în timpul unui proiect cu poezie la Chișinău. După ce filmase timp de mai multe zile cum ne plimbam prin oraș în timpul unui atelier cu tineri poeți, artistul m-a chemat la el în atelier să înregistrăm o discuție. Mult timp nu mi-au ieșit din minte obiectele pe care mi le tot arăta. Într-un colț atârna un costum croit din materialul unei sacoșe de rafie, din altul scotea coada o lopată învelită într-un material gălbui, între rafturile de pe perete se întindea conturul unui jug cu aspect crocant, iar printre picioarele de lemn ale scaunelor se întindeau spițele unui soare de culoarea mălaiului fiert. „Uite, erau gratii şi le-am mămăligit. Acum au devenit un soare“, îmi explica el în acel moment.

Ca să nu amestec vorba ca făcălețul mămăliga

Enumerarea obiectelor obișnuite pe care Ghenadie Popescu le-a transformat în artă, fie îmbrăcându-le în mămăligă, fie construindu-le replici realizate din acest material pe care suntem obișnuiți să-l tratăm în termeni digestivi și mai puțin estetici, poate să ocupe un spațiu destul de larg. De la mănuși de box la calorifer, de la abac la mici tancuri cu turele feliate atent, ori la tricilceta pe sfere palide. Dar arta lui Ghenadie Popescu nu este deloc doar din apă și porumb măcinat. Ba chiar dimpotrivă, este din tot restul. Vorbim și despre drumuri pe care artistul le parcurge pe jos, ducându-și după sau pe el lucrările, și despre scene întinse de-a lungul unui râu din apropierea capitalei basarabene, despre peisaje din Austria sau de pe străzile pariziene, toate surprinse în imaginile aduse de Popescu în galerii alături de lucrările sale.

Dar cine caută nod în mămăligă?!

Plimbările obiectelor îmbrăcate în aliment național (în 2008 a parcurs pe jos cu mămăliga după el distanța dintre Chișinău și Iași), ca și cusăturile duble care îi țin deja pomenitul costum din materialul după care îi recunoști pe cei care trebuie să-și care bucăți de acasă prin străinătățile în care lucrează, corespund căutărilor pe marginea identității pe care o investighează arta lui de om venit la oraș, ca să facă un curs să scape de șomajul rural. A găsit arta. Când am lucrat peste noapte la montajul pentru film, din când în când intra cineva în biroul său dintr-o instituție culturală moldovenească și ne privea cu mirare. „Nu prea îmi dau voie să lucrez aici“, îmi spunea în acel moment.

Unde o punem de mămăligă

Lucrările lui Ghenadie Popescu au intrat în expoziții din Chişinău, Moscova, Paris, Viena, Düsseldorf şi Bucureşti. Cea mai puternică senzație pe care o ai după ce îi vezi lucrările este că materialul principal al artei sale este privirea ta și te întrebi dacă nu este acesta materialul pe care îl au în comun toate artele. Felul în care privim sunetele, culorile, formele, spațiul, timpul este principalul material care își schimbă forma în urma întâlniri cu o lucrare sau alta. Dar la Cluj-Napoca nu se vede nimic din toate acestea. Lucrarea expusă zilele acestea acolo de Popescu este „Mămăliga descompusă“. Chiar, tu cum te uiți la o sticlă de apă și la un pachet de mălai acum?!

“Nu trebuie să placă tuturor și anumite lucruri nu-mi plac nici mie, unele idei mi se par prea banale și răsuflate, (…) dar un asemenea exemplu de sacrificiu în numele unei idei sau al artei n-am mai văzut la nimeni în Moldova” scria despre el Sergiu Terinte.