Crescut în atelierele Centralei Nucleare de la Cernavodă, unde lucrau părinții lui, reușește să ofere spectacolelor la care lucrează o detentă imaginară impresionantă deopotrivă prin simplitate, dar și prin expresivitatea asociată dispozitivelor cu aer tehnologic. Spre deosebire de realizările majorității scenografilor obișnuiți, un decor semnat de Adrian Damian nu riscă să arate mai bine pe hârtie decât în realitate. Și asta, pentru că este unul dintre rarii oameni de teatru care au studiat actoria, și nu artele plastice, înainte să se apuce de scenografie.
Mâine, 27 martie, de dimineața până seara, „porțile Teatrului Odeon vor fi larg deschise publicului de toate vârstele, iar spectatorii vor putea să intre în universul magic din spatele cortinei, fiind ghidați chiar de către actorii Teatrului Odeon“, anunță instituția din Calea Victoriei 40-42. Adrian este responsabil de faptul că, pentru prima dată, tehnologii Virtual Reality, Augmented Reality și 3D Scanning le oferă spectatorilor ocazia să vadă ce nu au mai întâlnit până acum din lumea teatrului: portrete digitale ale trupei de actori, dar și ce se întâmplă în mintea lor când văd un spectacol de teatru.
Adrian Damian a povestit pentru Cotidianul cum se leagă tehnologiile de realitate virtuală (VR) cu demersul teatral și cu propriile sale căutări.
Cotidianul: Spuneai cândva că tehnologia poate să creeze magie pe scenă. Care este rolul magiei în spațiile din partea nevăzută a teatrului, cum se întâmplă în evenimentul pe care îl pregătești la Odeon de Ziua Mondială a Teatrului?
Adrian Damian: De fapt, îl citam pe Sir Arthur C. Clark, care spunea că orice tehnologie suficient de avansată nu se poate distinge de magie. Partea nevăzută a teatrului inspiră un tip magic de atracție pentru spectatori prin misterul ei și prin caracterul inaccesibil. De aceea, am decis ca de Ziua Mondială a Teatrului să deschidem larg porțile și să invităm publicul nostru să ne cunoască mai bine istoria și clădirea. Acesta este un prim eveniment dintr-o serie mai lungă pe care o dezvoltăm împreună cu partenerii noștri Samsung și Groupe Societe Generale de a dezvolta conținut cultural pentru mobil și smart TV și de a folosi tehnologia pentru a sonda imaginarul. Datorită acestui parteneriat publicul va avea șansa nu doar să viziteze clădirea, să urce pe scenă sau să privească cerul odată ce tavanul se deschide, dar și să cunoască mai bine istoria teatrului prin expoziții Augmented Reality, film VR, 3d scan și virtual try-on sau să vadă ce se întâmplă în mintea lor atunci când sunt la teatru, printr-o instalație video interactivă ce folosește căști neuronale.
Ne conectăm mai mult la Google
Cum alegi proiectele la care lucrezi?
Dacă e vorba despre proiectele pe care le realizez ca scenograf în teatru, mă bazez mult pe chimia pe care o am cu regizorul care mă invită. Pentru mine, încrederea și complementaritatea cu acesta sunt cele mai importante. Când e vorba despre instalațiile pe care le dezvolt pentru evenimente, le aleg pe cele care îmi permit să experimentez ceva nou. Încerc să mă folosesc de toate proiectele care mi se oferă pentru a învăța și pentru a exprima ceva foarte personal.
Când povestești de unde pornesc scenografiile tale, alegi câte o senzație… fie ea vizuală ori tactilă…
Cred că asta e una din cele mai frecvente întrebări: ce mă inspiră?… Dar e și întrebarea cea mai grea… Nu știu să răspund la ea și de aceea vorbesc tot timpul despre stimuli. Un impuls, fie el vizual, sonor, olfactiv, îmi provoacă o senzație și uneori acea senzație inspiră ceva. Pentru mine, e foarte important să rămânem conectați la noi înșine și asta nu e atât de ușor cum sună. Accesul la informație e atât de facil, încât riscăm să ne conectăm mai mult la Google decât la noi înșine și să considerăm realizările altora mai importante decât căutările noastre. Sigur că documentarea e indispensabilă, dar dacă nu ne permitem să lăsăm propriile senzații să ne inspire, nu avem cum să fim autentici.
O lume în locul unei povești
Dacă ai asocia proiectele tale de până acum cu niște instrumente muzicale, despre ce instrumente ar fi vorba? Și de ce?
Hmmm… nu m-am mai gândit la asta. Cred că ar fi instrumente cu corzi și taste sau clape, amplificate, remixate și prelucrate puțin digital. Spun asta în sensul în care caut să creez spații scenice care să vibreze indiferent de virtuozitatea interpretului. Bineînțeles că în absența lui ele rămân mute, dar încerc să creez acele instrumente care, indiferent de felul cum sunt folosite, să nu sune fals.
Care sunt cele mai mari provocări pentru tine atunci când lucrezi cu VR în teatru sau în alte domenii?
Faptul că încă nu știm să spunem povești în 360 de grade… La fel cum egiptenii din Antichitate nu concepeau perspectiva în desen, nici noi nu concepem încă cum să creăm o lume în locul unei povești. Pentru că în VR spectatorul are libertate totală, așa că toate tehnicile folosite în film pentru a spune povestea nu pot fi folosite în VR. Sunt foarte curios cum va evolua acest mediu, în ce se va transforma și cum ne va transforma percepția.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.