Că îmi place sau nu ABBA, faza cu producția românească a musicalului „Mamma mia!“ are ceva dintr-o întâlnire între generații. Când producătorii peliculei din 2008 se pregătesc să lanseze pe ecrane o continuare a poveștii, în România se pune în scenă, în premieră, povestea căsătoriei fiicei Donnei, care încearcă să deslușească cine dintre foștii ei iubiți e tatăl miresei.
Nu știu alții ce aud, dar mie, când încep primele zdrăngăneli din „Gimme! Gimme! Gimme!“, chiar înainte să intre efectele de clape, mi se taie brusc pofta de dulce. N-am nimic cu suedezii, numai că piesa asta face un fel de Revelion în jurul meu și nu e chiar petrecerea mea preferată, mai ales că mă mută pe undeva prin anii ’80, când trebuia să stau la masa pentru copii. Maică-mea și taică-miu își făceau numărul pe piesele astea și eu nu mai puteam să înghit nicio linguriță de tort. De-asta nu m-a entuziasmat prea tare atunci când s-a făcut film din povestea pusă pe scene muzicale pe muzica lui Benny Andersson și Björn Ulvaeus. Prietena mea de acum 10 ani știu că era încântată că se face film, eu eram mai mult curios să văd cum vine treaba asta pentru cineva dintr-o generație mai recentă, care nu are acordurile cu pricina în creier ca fond sonor pentru îndoparea cu prăjituri.
Dar destul despre mine
Poate o iau așa personal pentru că titlul musicalului e cel al hitului ABBA din 1975. Și ăsta ar fi anul meu. „M-ai mințit în trecut de mult prea multe ori/ M-ai convins să te las să văd viața-n culori/ Unde greșesc? Oricât mi-aș dori/ Nu reușesc/ Să te uit sau să te ignor/ Când te văd mă topesc ușor/ M-ai privit și îți cedez imediat/ Mi-ai zâmbit și nu mai știu ce să fac/ Mamma mia!/ Văd același semn/ N-am, n-am, n-am cum să-ți rezist, nu!“, cânta în româna echipa montării cu câteva zile înainte. Asta mi-a venit în minte, atunci când mi-au spus colegii că în studiourile Avanpost de lângă redacție s-au strâns muzicienii să înregistreze piesele pentru varianta musicalului produsă în România de Sorin Enache și Andrei Boncea. Sunt sigur că fiecare avem în minte alte lucruri atunci când e vorba de ABBA sau despre piesele astea pe care parcă le știm dintotdeauna. În română, versurile sunt traduse de Ernest Fazakas, care interpretează și rolul lui Harry Bright: „piesele trebuie să păstreze senzatia că, deși în română, dau aceeași stare de bine ca muzica originală“.
Doar am ieșit în hol și l-am auzit pe Sorin Enache explicând colegilor mei cum au semnat contractul cu slovacii care dețin drepturile de autor și că montarea e jucată, de obicei, de artiști mai puțin cunoscuți, dar producția românească o să mizeze pe vedete autohtone pe care își propune să le ducă pe scene din toate colțurile țării.
Româna este a 23-a limbă în care se traduc versurile pieselor din „Mamma mia!“, după ce numărul țărilor în care a fost montat spectacolul a trecut de 50, pe toate cele șase continente. Pe afișul montării a cărei premieră este programată la Sala Palatului, pe 24 mai, sunt Loredana, Mirela Vaida (pentru rolul Donna Sheridan, Ana Munteanu, câștigătoarea ediției de anul trecut de la „Vocea României“, și Bianca Purcărea, trecută pe la „X Factor“ și Eurovision (Sophie Sheridan), Ecaterina Ladin, Anca Sigartău (Rosie), Ioana Sihota, cunoscută drept Jazzy Jo, și Anca Țurcașiu (Tanya), ca și și Horia Brenciu, Ernest Fazakas (care împart personajul Harry Bright), Aurelian Temișan, Cornel Ilie și Ciprian Teodorescu (Sam Carmichael) ori Adrian Nour (Bill Austin).
Școala de amintire
Cum spuneam, fiecare vine cu povestea lui pentru piesele cu pricina: „Am emoții pentru că muzica ABBA înseamnă muzica pe care am crescut. Cine ar fi crezut vreodată că într-o zi voi avea această șansă, atunci când tata mi-a adus prima casetă cu ABBA din Libia și când profesorul meu de engleză de la școala primară mă punea să cânt în fața clasei și apoi în fața întregii școlii piesele ABBA?!
Va fi o montare spectaculoasă, 3 ore de dans, de muzică și interpretare scenică, voi avea colegi de scenă pe care rareori am ocazia să-i întâlnesc – pe toți! – în același spectacol. E o mare bucurie pentru noi toți și sunt sigură că veți simți și voi emoțiile noastre și veți avea super amintiri de la aceste spectacole“, zicea Loredana Groza când a aflat că va interpreta rolul Donnei Sheridan, mama singură, jucată în varianta pentru ecran de Meryl Streep. Ea împarte rolul Donnei cu Mirela Boureanu Vaida.
Anca Sigartău repeta pentru „Mamma mia!“ rolul lui Rosie, prietena Donnei, pe care cei care promovează povestea o descriu ca fiind comică, muncitoare și pozitivă. Și pentru ea muzica trupei suedeze vine cu propriile accente personale: „Când eram elevă la Liceul de muzică George Enescu, în pauzele dintre ore, în cele de 5 minute, nu știam cum să ajungem mai repede la pian și să cântăm ABBA. Dacă eram prinși, eram pedepsiți, pentru că la Enescu nu aveam voie să folosim pianul decât pentru Bach, Mozart, Beethoven etc. ABBA era porția noastră de libertate, evadam într-o lume în care energia muzicii se acorda cu bătăile inimilor noastre. Era, cu siguranță, fructul oprit!“. Cea cu care Anca Sigartău împarte rolul,
Ecaterina Ladin, pe care mulți o știu din serialul „Las Fierbinți“, a intrat și ea în vâltoarea pregătirilor pentru premieră: „mă simt foarte responsabilă pentru că este un proiect atât de mare și în acest moment repet și o descopăr pe Rosie cu multă emoție, teamă, bucurie, încântare! Am văzut tot ce înseamnă acest personaj în musicalurile Mamma mia! jucate peste tot, am văzut filmul, tot ce am putut găsi cu și despre Rosie. Pentru că, indiferent cum este interpretat, în toate variantele există un punct comun: simțul umorului. În ceea ce mă privește, de-a lungul anilor am avut personaje foarte colorate și mă bucur că am luat castingul și pentru acesta. E un pas mare pentru mine să îl interpretez, pentru că este altfel decât tot ce am jucat până acum“.
Experiențele culorii
Pentru Anca Țurcașiu, care a interpretat un rol principal și atunci când s-a montat „Chicago“, partitura din acest spectacol are punctele ei de atracție: „Tanya este un rol extrem de ofertant. Cel mai mult îmi plac la ea exuberanța, nonconformimtul și faptul că e comică și sexy. Deci interpretez un personaj complex și foarte important, o adevărată pată de culoare!“, nota cântăreața despre prietena Donnei. Cea care joacă același rol, Jazzy Jo, sau cum spuneam, Ioana Sihota, se declară un fan musicaluri: „sunt foarte fericită că se întâmplă acest lucru în viața mea, este visul meu dintotdeauna. Cel mai mare vis!“, spune artista din echipa HaHaHa Production. „Pe lângă faptul că este prima experiență de acest fel, este și o mare provocare, mai ales cu Tanya, pentru că avem o experiență de viață foarte diferită.“
Cu rolul lui Sam s-a ales și Ciprian Teodorescu, căruia acum cinci ani i se spunea „familistul de la Vocea României“: „Având în vedere că musicalul, ca gen, este parte din visul meu, și asta este ceea ce îmi doresc cel mai mult să fac, am îndrăznit foarte mult să sper că voi avea parte de experiențe în acest tip de spectacole. Eu și Sam avem o viață asemănătoare, și eu sunt arhitect, sunt și tată – am un băiețel de 9 ani“.
Mezina producției ar fi Ana Munteanu, trimisă la audiții de Smiley, din echipă căruia a făcut parte la concursul de anul trecut: „este un proiect grandios și mă bucur enorm că fac parte din el! Am șansa să lucrez cu oameni foarte mari din mediul artistic românesc și învăț foarte multe lucruri la repetiții, în fiecare zi. Este și o provocare, pentru că eu am 16 ani, iar Sophie este mai matură decât mine, în pragul căsătoriei și în fața unor alegeri“.
Pentru Cornel Ilie, munca pentru pregătirea montării leagă senzațiile mai vechi de ceva curiozități pentru un moment din viitor: „mi se pare interesant că, dintre toți potențialii tați din poveste, Sam chiar este și tată. Pe mine mă ajută foarte mult acest rol, este ca o călătorie în trecut și în viitor. În trecut, pentru că am crescut cu melodiile trupei ABBA și în viitor pentru că eu, ca tată de fată, pot să văd de pe acum cum va fi să ai o fiică de 21 de ani, și în pragul căsătoriei! Este și training, și terapie“.
În calitate de Bill Anderson, Adrian Nour formulează previziuni: „va fi cu siguranță un show grandios, cu o muzică frumoasă știută deja de toată lumea, cu mult umor și coregrafii spectaculoase. Era nevoie de un spectacol ca acesta la noi și sunt convins că va avea succesul pe care ni-l dorim cu toții“.
L-am văzut pe dirijorul Daniel Jinga fredonând la intrarea în lift piesa la care tocmai lucrase cu Horia Brenciu. „Îți place Brenciu?“, mă întreba o colegă de la ziar atunci când așteptam să iasă cântărețul din studio. Nu mă gândisem că trebuie să-mi placă lucrurile de la muncă. E totuși muncă, nu? „Am rămas ultimul aici. Și sunt nemulțumit pentru că nu simt că am dat tot în înregistrări. Hai să vorbim altă dată. Vă răspund la orice, dar dați-mi întrebările pe e-mail. Am tot vorbit despre rol“, ne-a spus Brenciu când a pus mâna pe clanța ușii cu vizor de sticlă.
Dincoace de entuziasm
„De fiecare dată când încep să lucrez la ceva nou, mă năpădește lipsa de încredere. Probabil e din cauză că am petrecut mai puțini ani având succes decât eșuând. O bună parte din viață m-am simțit ca o dezamăgire“, povestea Catherine Johnson, cea care a scris musicalul. Johnson însăși a fost o mamă singură, care a trăit până la 30 de ani din ajutorul social, muncind în cârciumi și ca femeie de serviciu. Când a câștigat primul concurs cu o piesă de teatru, nu a deschis plicul care anunța rezultatul timp de 24 de ore, crezând că este doar încă o factură. Ea s-a luptat cu studioul care realiza ecranizarea poveștii pentru a păstra sensul spectacolului pe care îl avea în minte cu un film despre „femei trecute de o vârstă care au probleme cu greutatea, sunt stresate, amețite și au nevoie unele de altele“. Nu te-ai gândi la asta atunci când ai în minte povestea caldă și amuzantă plasată sub soarele unei insule grecești.
Lansat în 1999 la Prince of Wales Theatre din Londra, pentru a se muta la Novello Theatre în West End, unde s-a jucat cu casa închisă timp de 17 ani, musicalul „Mamma Mia!“ a trecut Oceanul, devenind al 8-lea cel mai longeviv musical de pe Brodway, aducând mai bine de 5.000 de reprezentații. Legenda spune că nu e zi să nu se joace cel puțin 7 montări „Mamma Mia!“ în lume. Aventura românească a spectacolului începe cu un plan de cel puțin 100 de reprezentații orientate spre toate colțurile țării. „Să veniți și la Petrila, Hunedoara“, le scrie cineva producătorilor pe o rețea socială. Și apoi se corectează, în „Petroșani, scuze“.
ABBA trece, piesele rămân
Până și Björn Ulvaeus recunoaște că e foarte mândru de cântecele fostei sale trupe: „De fiecare dată când le aud la radio, mă înviorează și îmi sună proaspăt. Nu știu de ce. Când ne-am despărțit, în 1981 sau 82, am crezut că s-a terminat. Au fost tot felul de discuri scoase de diferite case, dar abia la începutul anilor ’90 a apărut ABBA Gold. După tot timpul ăsta sunt încă foarte mândru de ce am scos“. Benny Andersson e ceva mai reținut: „Cred că ar trebui să ni se ierte unele piese. Îți dai mereu silința să faci tot ce poți mai bine, dar uneori rezultatele nu sunt chiar ceea ce te-ai aștepta. Cel puțin atunci când te uiți în urmă. Dar suntem foarte mândri de lucrurile pe care le-am făcut cu ABBA și suntem mândri să fim implicați și acum“.
generatia mai tanara acum e rock-ul! si chiar daca asculta pop-ul aleg ce se poarta acum! nu ce se purta atunci la fel e la toate genurile! nu numai la pop si rock!