Mary Hammond, de la Pink Floyd la „Mamma Mia“ românesc

Londoneză prin definiție, Mary Hammond este un antrenor de voce care a lucrat până acum cu muzicieni de la Coldplay până la Muse sau Florence Welch ori Dido sau Keiser Chief. Cariera didactică a început-o după un parcurs muzical în care a colaborat pentru spectacole cu Black Sabbath, Pink Floyd sau Roxy Music. În timp, experiența sa a fost valorificată în ore întregi petrecute alături de echipele care se pregăteau să aducă pe marile ecrane producții de succes de pe scenele de musical din West End. A lucrat cu  Gerard Butler pentru ecranizarea „Fantomei de la Operă“ (2004), numele ei este pe genericul unor succese muzicale din cinema, ca „Mizerabilii“ (2012). Săptămâna trecută a venit în România pentru a exersa cu actorii și cântăreții implicați în producția musicalului „Mamma Mia“ și a stat de vorbă cu noi, în exclusivitate pentru Cotidianul.

Cotidianul: Ce diferă de la o adaptare la alta a musicalului „Mamma Mia” dintr-o cultură în alta?

Mary Hammond: Diferită este, de fapt, numai limba. S-au pregătit mult cei din România. Mi s-a părut fantastic ce au făcut aici. Am primit o partitură cu traducerea. Nu este o traducere literală. De fapt, au schimbat destul de mult sensul versurilor originale. Unele idei din spatele cântecelor de la Abba sunt modificate. Ceea ce mă interesează pe mine nu este numai cântatul, ci, mai ales, felul în care vocea ta exprimă ceea ce ai de spus, cum integrezi sensul în ceea ce cânți. E pasiunea mea de mult timp. Mă concentrez mai ales asupra modului în care vocea îți este colorată de gând. De obicei, se folosește cuvântul „emoție“, dar „emoție“ este un cuvânt mult prea mare. Emoția este un lucru general, or, noi avem nevoie să abordăm anumite aspecte. Lucrăm asupra textului și limbii ca actori, de la un moment la altul, pentru fiecare scenă în parte. Încercăm, ați văzut și azi dimineață, încercăm să arătăm cum ți se schimbă vocea în funcție de ceea ce gândești. Sigur, e vorba despre imaginația care declanșează acest proces, dar atunci când încerci să faci acest lucru cu vocea ta, fizic, este mai greu decât își închipuie majoritatea oamenilor. Ca să vă răspund la întrebare în acest fel ocolit, vă dați seama că eu încerc să formulez ceea ce în limba engleză se numește „longing“.  Dacă aud cuvinte care vin cu ceva descriptiv, mă opresc și spun „fă-mi acel cuvânt“.  Am lucrat azi dimineață acest cuvânt, care are legătură cu dorul și cu felul în care simțim lucruri. Încerc să îi fac pe participanți să progreseze în această direcție.

„Poți să formezi o voce în câteva săptămâni“

Este mai greu să-i faceți să cânte pe actori sau să-i faceți să joace pe cântăreți?

În Marea Britanie am ajuns acum să înțelegem că pregătirea actorilor are nevoie de muzică. Până și școlile cele mai mari au inclus în programă cursuri de canto. În același fel, în programele de pregătire pentru teatrele muzicale studiază actorie, nu doar cântă și dansează. Așa că, într-un fel, evoluăm. Cei cu care am lucrat în distribuția de la București știu că sunt destul de cunoscuți, dar se descurcă bine. Sunt buni. E foarte drăguț că ascultă ceea ce ai de spus. Încerci să le spui că au cântat și nu au jucat destul, încerc să le ofer idei, cum făceam mai devreme cu tânăra din rolul Sophie. Îi explicam în ce fel stai pe scenă și te obișnuiești să asculți cu spatele reacția publicului. Eu nu sunt profesoară de actorie, dar am lucrat pentru multe producții și acum pot să explic aceste lucruri: cum poți să devii conștient de corpul tău pe scenă și de cei care sunt în spatele tău. Dacă ești cu prietenii și discuți, îți dai seama dacă cei din jur vorbesc despre tine; chiar dacă nu asculți, poți să simți asta. Nu știu dacă vă răspund la întrebare. În mod normal, unui actor care nu a cântat prea mult îi dai niște exerciții vocale. Eu lucrez de ani întregi la Londra și am înțeles că oricine poate să formeze o voce după ce parcurge niște serii de exerciții. „Formezi“ e un cuvânt important. Nu „îmbunătățești“, formezi. Din punct de vedere fiziologic – vorbim despre fiziologia vocii, pentru că știm deja mult mai mult despre corp și modul în care sunt produse sunetele –, poți să formezi o voce în câteva săptămâni. În acest caz, avem o distribuție destul de bună, așa că nu prea a fost o problemă, cum se poate întâmpla de multe ori.

O formă de artă diferită

Ce raport este între ceea ce lucrați în Marea Britanie și modul de lucru de la București?

În România, spectacolul de music-hall este o artă încă tânără. Într-un fel, e important să sprijini artiștii încât să reușească să exprime prin voce ceea ce simt. Am fost implicată în începuturile acestui gen de spectacol în Marea Britanie și știu cum am procedat noi acolo. Datorită carierei mele pe scenă, în calitate de interpretă, dar și ca vocalistă pentru înregistrări, am putut să povestesc în ce fel, atunci când ești în studio, totul trebuie să fie în vocea ta. Dacă nu se poate vedea publicul, trebuie să se audă în vocea ta. Ne-a luat destul de mult timp până am reușit să formulăm în ce mod se poate face acest lucru. Evident, acestea sunt informații noi aici. Și asta îmi aduce aminte de tot ceea ce făceam atunci când eram la începuturile acestei forme de artă. Așadar, încerc să aduc aceleași idei care au funcționat pentru noi  și să văd cum se descurcă cu ele cei de aici. Nu e vorba numai despre România, am făcut același lucru și în Finlanda ori Suedia, acum mulți ani, și oriunde am găsit aceeași situație. Este o încercare de a înțelege o formă de artă care explorează naturalismul din teatrul muzical și îl transferă la nivelul vocii. Mi-a luat mult timp să înțeleg ce facem de fapt. Acum mulți ani erau aceste mari producții muzicale pentru care am inventat o expresie potrivit căreia fondăm pe interpretarea naturalistă o expresie vocală. Când stai să te gândești, realizezi că este vorba despre o formă de artă diferită. Ai soprana, coloratura, dar sunt moduri foarte diferite  de a face aceste lucruri. Are sens?

Ce luați cu dumneavoastră din această experiență românească?

Tot ce am spus, sper… să nu pierd. (râde) Vreau să aibă înțeles ceea ce le-am spus. Am venit cu imagini care înfățișau corzile vocale, am ținut sesiuni întregi privind producerea vocii și felurile în care funcționează aparatul vocal, numai ca să fie clară importanța pe care o au exercițiile. Am folosit imagini care arată cum este produs sunetul în laringe, astfel încât să se înțeleagă în ce fel este importantă respirația în acest proces. Te gândești că și atunci când te uiți la partitură și tragi aer în piept, asta deja spune ceva, arată. Așadar, nu e mereu ca în interpretarea muzicii clasice. Uneori, dacă vrei să spui ceva, tragi aer în piept și zici „Ştii?“, deja exprimi ceva ce simți, nu pui doar o întrebare. În același fel, sunt foarte importante în muzică momentele de tăcere. Trebuie să fii în stare să gândești în acele secvențe de tăcere. De aceea, atunci când avem o discuție și eu mă gândesc la ceea ce vreau să-ți spun, fac anumite pauze care arată cum mă simt înainte să pronunț cuvintele. Poate nu e cel mai bun exemplu, dar energia limbajului trebuie să treacă prin tăceri. E o idee destul de nouă. Acestea sunt lucrurile pe care am încercat să le explic. Mulți dintre cei cu care lucrez sunt actori cu experiență și regizorul este foarte bun și înțelege ce încerc să fac, pentru că vreau să-l ajut. Calitatea mea nu e aceea de a spune „asta aveți de făcut“… vreau să ascult ce are de zis. Mi-am dat seama că e bun și știe ce vrea… Abia din punctul acesta de vedere pot să spun: „Ca să faceți ce vrea el, asta aveți de făcut“…

„Aici suferă cinematografia“

Am înțeles că nu prea ați gustat adaptarea cinematografică a musicalului „Mamma Mia“…

Am spus asta? Hai să nu vorbim pentru ziar despre film. Ar părea că mă dau mare.

Ce este specific variantei live a musicalului, față de cea adaptată pentru ecran?

În teatrul muzical live cred că ai parte de un tip de sinceritate diferit. Un fel de evanescență. Oricât de buni ar fi actorii, tot știi că au repetat de șase-șapte ori acea secvență în aceeași zi. Pentru mine, teatrul are această calitate a evanescenței și, oricât repeți, reacția pe care o ai în fața publicului este unică, doar cea din seara reprezentației. Atmosfera din sală se schimbă și întotdeauna va fi loc pentru improvizație. Cred că tot ce trebuie să spunem este că avem de-a face cu un tip diferit de artă.

Ce fel de viitor vedeți pentru musical în România?

Până la urmă, tot ceea ce fac aici regizorul și actorii este să încerce să determine vocea să exprime și asta încerc și eu să fac. Din când în când, e importantă și transmiterea experienței pe care ai dobândit-o. I-am văzut pe cei implicați la București și sunt buni, doar că forma de artă este diferită de ceea ce sunt ei obișnuiți să facă. Sunt sigură că se va dezvolta. Am propus să ducem mai departe lucrul de la aceste repetiții, poate în cadrul unei școli de vară sau cursuri care să le dea ocazia celor interesați să apară și să lucreze. Este importantă formarea interpreților. Depinde și de succesul pe care musicalul îl are în România, dacă există un interes mai mare pentru aceste producții care au avut deja succes ori poate veți fi interesați să scrieți propriile povești pentru scena muzicală. De obicei, acest gen de teatru muzical îi face pe oameni să fie fericiți și să se simtă implicați. E impresionant să vezi câți tineri ascultă piesele din musicaluri pe YouTube sau cumpără albume de care par să se bucure cu adevărat. De asemenea, noii autori din America pun pe muzică povești despre viață despre sentimente reale… Nu e deloc la fel în operă, cu seturile de sentimente deja plasate în istorie. Ai nevoie de oameni reali și de sentimentele lor. Aici suferă cinematografia, oricât de buni sunt actorii. De aici vin și toate schimbările pe care le aduce unui spectacol publicul din sală. Tu, de exemplu, citești poezie și este cu totul altceva atunci când o faci în fața unor spectatori. Din partea celor care sunt în fața ta simți mereu ceva și asta schimbă tot.

Au lucrat cu Hammond

Pe afișul montării a cărei premieră este programată la Sala Palatului, pe 24 mai, sunt Loredana, Mirela Vaida (pentru rolul Donna Sheridan), Ana Munteanu, câștigătoarea ediției de anul trecut de la „Vocea României“, și Bianca Purcărea, trecută pe la „X Factor“ și Eurovision (Sophie Sheridan), Ecaterina Ladin, Anca Sigartău (Rosie), Ioana Sihota, cunoscută drept Jazzy Jo, și Anca Țurcașiu (Tanya), ca și Horia Brenciu, Ernest Fazakas (care împart personajul Harry Bright), Aurelian Temișan, Cornel Ilie și Ciprian Teodorescu (Sam Carmichael) ori Adrian Nour (Bill Austin).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.