Banii tăiaţi de la investiţii ajung în „găleţile” de campanie

Economiile bugetare vor fi cheltuite pentru racolarea primarilor, proces cu miză electorală enormă. Antreprenorii află, acum, de ce au fost tăiate investiţiile şi au fost majorate taxele, scrie revista Capital.

De cotidianul.ro - Autor
Banii tăiaţi de la investiţii ajung în „găleţile” de campanie

Economiile bugetare vor fi cheltuite pentru racolarea primarilor, proces cu miză electorală enormă. Antreprenorii află, acum, de ce au fost tăiate investiţiile şi au fost majorate taxele, scrie revista Capital.

Economiile bugetare vor fi cheltuite pentru racolarea primarilor, proces cu miză electorală enormă. Antreprenorii află, acum, de ce au fost tăiate investiţiile şi au fost majorate taxele, scrie revista Capital.

Taxele au crescut – în principal accizele şi taxa pe stâlp -, iar investiţiile publice au fost tăiate cu o treime. Împreună, cele două politici au dus la blocaj în economie, reflectat statistic de recesiunea înregistrată prin scăderea Produsului Intern Brut, în primele două trimestre. Guvernul a renunţat la investiţii pentru că nu a colectat din taxele mai mari cât îşi propusese, dar şi pentru că nu a reuşit să pornească marile proiecte de infrastructură. Strategia a fost generată de teama de a nu scăpa deficitul bugetar de sub control. Rezultatul acestei abordări s-a văzut în execuţia bugetului: deficitul a fost de 0,15% din PIB după şapte luni, în condiţiile în care ţinta anuală este de 2,2% din PIB. Fostul ministru al bugetului a anunţat că rămân bani de cheltuit pentru a doua parte a anului. Dar, unde vor ajunge banii? Răspunsul îl dă premierul Victor Ponta: „Când aud această prostie fără margini că să nu mai dăm bani la primari, nu ştiu, să dăm bani la armament în Ucraina… Banii la primari nu sunt banii pentru primari, sunt banii pentru cei care locuiesc în oraşe, în municipii, în comune. E vorba despre şcoli, despre spitalele pe care le au municipiile, despre drumuri, despre tot ceea ce înseamnă viaţa (…) fiecărui român“.

Împărţire discreţionară

Anterior acestei declaraţii, Ponta a afirmat că deficitul foarte mic din primele şapte luni este un record negativ care trebuie corectat şi i-a îndemnat pe miniştri să dea drumul la cheltuieli, mai ales în toamnă. Deschiderea sezonului de vânătoare a primarilor din celelalte partide, posibilă datorită ordonanţei de urgenţă care reinstituie traseismul politic, se suprapune nu doar cu debutul campaniei electorale pentru preşedinţie, ci şi cu declaraţiile de generozitate din bani publici.

Mecanismul de finanţare a primarilor este foarte simplu pentru guvern, dar contrar legii finanţelor şi principiului transparenţei. Prin OUG nr. 103/2013 şi OUG nr. 8/2014, Ministerul Dezvoltării devine principalul decident al împărţirii fondurilor. Metoda a fost inaugurată de actualul guvern şi este complet netransparentă. Sumele sunt alocate direct primarilor prin ordin de ministru care nu se publică în Monitorul Oficial. Anterior apariţiei celor două acte normative, executivul finanţa autorităţile locale prin fondul de rezervă, din care scotea bani prin hotărâri de guvern. Ambele practici sunt contrare legii finanţelor publice şi au fost semnalate atât în rapoartele Curţii de Conturi, cât şi în cele ale Consiliului Fiscal. Dacă în vechea variantă, publicul putea afla unde au fost viraţi banii publici, consultând Monitorul Oficial, acum deciziile rămân secrete.

„Practic, asistăm la dispariţia oricăror criterii sau constrângeri pe instrumentele de finanţare a administraţiei locale în România; în plus, la opacizarea şi deresponsabilizarea deciziei, după ce ani de zile se înregistraseră progrese timide în direcţia bunei guvernări. E posibil ca proastele practici alocative, bazate cel mai probabil pe clientelism, să contamineze mai departe procesul de achiziţie publică, în momentul în care primăriile primesc banii şi devin autorităţi contractante“, arată Sorin Ioniţă, analist de administraţie publică EFOR, în raportul privind modul în care Ministerul Dezvoltării a centralizat şi secretizat alocările de fonduri pentru administraţia locală.

Citiţi articolul complet în revista Capital

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.