BARAKA. Cel mai curajos eveniment artistic al anului

Asociația Culturală Baraka Artist a lansat aseară o nouă galerie de artă unde invită să se manifeste și alți tineri creatori care rezonează cu spiritul grupului. ”O gură de aer proaspăt, o provocare cum modernismele ne-au obişnuit deja de ceva vreme, o îndrăzneală de artişti tineri, cum stă bine tinerilor, o ieşire din tipare, iată ce ne propune grupul Baraka. Azi toate acestea se exprimă într-o formulă mai coerentă, mai cuprinzătoare. Cei cu mintea deschisă vor accepta interpelarea ca pe o revărsare de libertate carnavalescă. Plicticoşii şi Inchiziţia să stea acasă, aici nu e nimic de văzut pentru ei”, este de părere scriitorul Vasile Popovici.

În spatele curții Facultății de Arte, lângă Memorialul Revoluției, se oferă privitorului situații și spații noi. Evenimentul a fost recomandat persoanelor care au împlinit 18 ani.

Grupul Baraka a prezentat 24 de lucrări, sculpturi, picturi, instalații, parformance-uri în care artiștii și-au propus să apară ei înșiși dezbrăcați de prejudecăți.

Trei scriitori ai Timișoarei au pășit în galeria Baraka, în cadrul unui preview care ia și, în egală măsură, dă pulsul locului.

”Când am pășit pe tărmul Baraka Artist am avut sentimentul că am aterizat fix pe vremea când aruncam în capul burghezilor ceaușiști bucăți de poeme avangardiste la Grădina de Vară Cina cu Șerban Foarță și alți ciudați, așa cum fusese răposatul (pe bune!) Hamal pe nume Cirin care, în ciuda aspectului său ca din portretele celor de la Baraka Artist, știa o mulțime despre cărțile ezoterice ale Tarotului și despre Arborele Vieții din vremea alchimiștilor. Așa și aci la Baraka! Nu vă luați după aspect, aceștia de la Baraka sunt asemenea Hamalului Cirin. Dacă nu mă credeți, mergeți în fundul curții de la Facultatea de arte și holbați-vă acolo la cum au construit ei din bulendre și ziduri părăsite, un spațiu de libertate – un falanster de artiști liberi pe care lumea se supără ca proasta pe sat. Și ce altceva ar fi să fie arta, domnilor, doamnelor, domnișorilor, domnișoarelor dacă nu te enervează oleacă, dacă nu te scoate din sărite, dacă nu te indignează, dacă nu te rușinează, dacă nu te lasă mână în mână cu proasta aia cu satul ei. Dragi inchizitori de toate mărimile și culorile, Arta merge înainte, dincolo de supărările noastre. Salut această grupare puternică, n-am mai avut așa ceva de pe vremea falansterului abstract-avangardist-semiotic din anii lui domnu’ Tulcan și domnu’ Flondor. Știu că mulți se vor supără și le spun că tocmai d-aia zic ce zic. Să fie clar!”, spune Daniel Vighi.

În solo-show-ul de sâmbătă, artiștii au avut alături, pe dealul din fața galeriei, doi DJ: Drummer din Cosmons și Zaha. Lucrările au fost  expuse afară, dar și în mai multe spații ale coloniei. Dincolo de prejudecăți au fost cu toții. Același mesaj l-a lansat și publicistul Marcel Tolcea: ”Vă rog să nu vă mai indignați când nimeriți peste o lucrare a barakanezilor! Nu vă mai indignați fiindcă indignarea presupune, dincolo de competență, așezarea într-un sistem de valori pe care îl profesați exact așa cum respirați. De fapt, exact cum fac cei patru artiști Baraka. Care, spre deosebire de Dv., și-au închiriat viața artei și trăiesc non-stop în nenorocita aia de Baracă așa cum trăiau mâncătorii de cartofi ai lui van Gogh. Trăind arta ca pe un fel de a fi, nu ca pe un fel de a avea: succes, prejudecăți, confort, rețete, public etc. Așa stând lucrurile, au început să facă artă exact din indignarea lor trăită și nu gândită. Din stupoarea că lumea din jurul lor nu e așa cum ar trebui să fie pentru Artist”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Cum poti prezenta ororile astea drept acte de cultura?! Chiar n-ai gasit altceva?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.