Baronul Mischie, eliberat condiționat

Fostul președinte al Consiliului Județean Gorj, Nicolae Mischie, va fi pus în libertate. Tribunalul Gorj a admis, vineri, cererea de eliberare condiționată a acestuia.

„Admite cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Mischie Nicolae. Dispune liberarea condiționată a condamnatului Mischie Nicolae aflat în executarea pedepsei de patru ani închisoare. Definitivă. Pronunțată în ședința publică azi, 16 mai 2014, la Tribunalul Gorj”, se arată în decizia Tribunalului Gorj.

Nicolae Mischie a fost arestat în luna martie a anului 2013, fiind încarcerat la Penitenciarul Târgu-Jiu.

Fost președinte al Consiliului Județean Gorj, Nicolae Mischie a fost condamnat de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție la patru ani de închisoare cu executare, fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită.

În perioada 1999-2002, omul de afaceri Clement Mocanu a efectuat lucrări de construcții și de renovări în valoare de 450.000 de lei la trei clădiri care îi aparțineau lui Nicolae Mischie.

Procurorii au susținut că fostul președinte al CJ Gorj a intervenit la conducerea Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, pentru ca omul de afaceri să beneficieze de eșalonarea datoriilor către stat și ridicarea unui sechestru pus pe o hală de construcții.

De asemenea, Mischie ar fi intervenit și la conducerea Companiei Naționale a Lignitului Oltenia, pentru încheierea a 56 de contracte de execuție.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.