Barroso: Toate statele UE ar trebui să adopte euro

Toate statele membre ale „Uniunii Europene ar trebui să aibă euro ca monedă”, a declarat miercuri, la Berlin, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Moneda unică este „inima UE” , a afirmat Barroso, iar ” apartenenţa la euro sau încercarea de a face parte (din zona euro) ar trebui să definească UE „.

Portughezul a lansat un apel către ţările reticente faţă de o integrare europeană mai profundă să nu le împiedice pe cele care vor să avanseze pe această cale, scrie MEDIAFAX.

Viteza Uniunii Europene şi a zonei euro nu poate fi cea a membrilor săi cei mai lenţi sau cei mai reticenţi”, a apreciat el.

„Trebuie să existe, şi chiar există, măsuri de protecţie pentru cei care nu vor să participe la mişcare. Dar una este să nu participi şi alta este să îi împiedici pe alţii să avanseze”, a adăugat el.

„O Uniune (Europeană) divizată nu va merge”, a mai spus Barroso, recunoscând că „provocarea (este) cum să se aprofundeze integrarea în zona euro fără să se creeze diviziuni cu cei care nu sunt încă acolo”.

În faţa problemelor zonei euro, afectată de criza datoriilor care se amplifică pe zi ce trece, unele ţări, în primul rând Germania, vor modificarea tratatelor europene pentru a prevedea o integrare mai profundă şi mecanisme coercitive de controlare a finanţelor publice ale unora şi celorlalţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.