Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, după consultările eşuate de astăzi pe tema revizuirii Consituţiei, că i-a invitat mâine, la ora 18.00, pe Crin Antonescu şi pe Victor Ponta, la o nouă rundă de discuţii pentru a afla care este poziția acestora în privința modificărilor ce trebuie aduse Legii fundamentale.„În ceea ce priveşte poziţia lui Crin Antonescu şi a lui Victor Ponta, cred că sunt reacţii de început. Sunt preşedinţi proaspăt aleşi care vor să-şi stabilească raporturile cu Guvernul. Dar aici nu erau la Guvern, erau la preşedinte. Înţelegându-le nevoia de aşezare a raporturilor lor cu preşedintele, am să le transmit o invitaţie pentru mâine la ora 18.00. Numai PSD şi PNL”, a anunţat şeful statului.
Traian Băsescu a explicat că subiectul pentru care a convocat partidele politice este legat de începerea procesului de modernizare a României, care trebuie să aibă în vedere rezultatul referendumului din noiembrie 2009, când românii s-au pronunțat favorabil.
Băsescu a spus că, din punctul lui de vedere, va continua să invite grupul minorităților și grupul independenților, grupuri recunoscute de Parlament.
Referitor la temele discutate cu „majoritatea parlamentară rămasă la discuţii” (PDL, grupul minorităţilor şi grupul independenţilor – n. red.), şeful statului a precizat că „după intrarea în NATO şi în UE cel mai important obiectiv strategic al clasei politice este modernizarea statului român”, considerând că este esenţială adoptarea unui set de măsuri în această privinţă.
Şeful statului apreciază că procesul de modernizare a ţării trebuie să înceapă cu revizuirea Constituţiei. În acest sens Băsescu şi-a arătat aprecierea pentru „consensul la care a ajuns clasa politică românească” în nevoia de revizuire a Legii fundamentale.
„Invitaţia mea către toate partidele a fost să nu confunde termenul de consultativ cu opţional. Referendumul este consultativ, dar el tebuie privit prin prisma art. 2 al Constituţiei, care spune clar că poporul român îşi exercită suveranitatea delegând-o aleşilor. Termenul de consultativ se referă al modul cum este transpus în lege rezultatul unui referendum legal, şi nu la dreptul Parlamentului de a se opune sau nu acestui lucru. Poporul român la referendum nu a delegat nici un partid să-l reprezinte, ci s-a exprimat direct. Opţiunile românilor nu pot face obiect de mediere din partea mea şi nici subiect de negociere. În rest, toate opţiunile partidului vor fi luate în consideraţie”, a explicat şeful statului.
Preşedintele României a afirmat că modernizarea statului trebuie desfăşurat pe mai multe paliere, amintind aici de necesitatea adoptării a codului penal şi a celui civil, de accelerarea legii răspunderii fiscale, a legii educaţiei şi a legii siguranţei naţionale, dar şi adoptarea cât mai repede a legii pensiilor în Parlament.
Ca o concluzie a discuțiilor, eșuate cu opoziția, reușite cu puterea, Traian Băsescu s-a arătat satisfăcut că toate „structurile, partide şi grupuri parlamentare, sunt de acord cu modificarea Constituţiei, cu viziuni diferite. Viziunile sunt diferite şi trebuie să înceapă negocieiri pentru a ajunge la puncte comune”.
Reprezentanţii PNL, PSD şi PC au ieşit, luni, de la consultările iniţiate de preşedintele Traian Băsescu pe tema revizuirii Constituţiei, organizate la Cotroceni, la câteva minute de la începutul întâlnirii, fiind nemulţumiţi că a fost invitat şi grupul parlamentar al independenţilor.