Traian Băsescu a declarat că doreşte să dea un semnal, precizând că se află în posesia proiectului de scrisoare care a rezultat în urma negocierilor dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional.
„Am spus-o cred primul, nu o spusese nici Consiliul Fiscal nici alte structuri din mediul de afaceri, dar o spun şi acum, este o negociere de proastă calitate, care nu dă şanse de relansare economiei româneşti. Este o negociere care îi va face pe cei care vor primi o brumă de bani să piardă prin creşterile de preţuri mult mai mult decât primesc, dar cel mai grav este că măsurile la care Guvernul s-a angajat nu sunt nici în scrisoare foarte clar definite, lasă loc la mult arbitrariu şi în mod categoric vor fi o frână pentru evoluţia economică a României”, a declarat preşedintele Traian Băsescu, într-o declaraţie la Palatul Cotroceni.
El a adresat Guvernului rugămintea de a lua în calcul posibilitatea de a renegocia cu FMI şi Banca Mondială.
„Public, rog guvernul să analizeze posibilitatea de a renegocia obligaţiile pe care şi le-a asumat cu Fondul, UE şi Banca Mondială, iar, dacă au nevoie de experienţa mea, le-o pun la dispoziţie. Cu certitudine sunt soluţii şi să îi ajutăm pe cei cu cele mai slabe venituri şi să indexăm pensiile, pentru că este în lege şi asta nu poate fi discutată, dar şi să lăsăm economia, să îi dăm o şansă să îşi reia creşterea consistentă”, a spus el.
Potrivit şefului statului, creşterile de 1-2% sunt „creşteri care seamănă mult mai mult a stagnare decât a creştere”, iar creşterea de anul acesta „ne-o dă pur şi simplu agricultura, şi nu economia”.