România şi Turkenistanul au ajuns la un acord pentru crearea unui grup de lucru comun pentru transportul gazelor naturale la Constanţa, în cadrul negocierilor dintre preşedintele Traian Băsescu şi omologul său turkmen, Gurbagulî Berdîmuhamedov, a declarat o sursă oficială turkmenă, citată de presa turcă.
Preşedntele României îşi încheie astăzi vizita de două zile în Turkmenistan.
Grupul de experţi a precizat într-un document semnat la Ashgabat că va “identifica şi va recomanda calea cea ai bună pentru crearea unui coridor de transport de la Marea Neagră la Marea Caspică, folosind avantajele porturilor Constanţa şi Turkmenbashi.”
Se poartă discuţii pentru constituirea unui nou coridor de transport european. Serviciul de Stat pentru Transport Maritim si Fluvial din Turkemnistan caută oportunităţi pentru transportul gazului lichefiat la Constanţa. Se vor folosi containere speciale pe o rută care va trece prin Baku, la Marea Caspică şi apoi prin Batumi sau Poti, în Georgia la Marea Neagră.
Potrivit unei surse oficiale turkmene, România şi Turkmenistanul au decis să profite si de avantajul oferit de strategia europeană a Dunării, pentru a stabili un culoar de transport către Europa, via România.