Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că Strategia Dunării este un proiect în care autorităţile române au investit foarte mult, susţinând că principala probă pe care strategia va trebui să o depăşească este menţinerea unui interes constant şi a implicării statelor din regiune.
„România este astăzi gazda unui eveniment de o importanţă majoră: Summit-ul Dunării. Ne întâlnim la Bucureşti pentru a marca angajamentul politic al statelor riverane privind Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării. Acest Summit este un eveniment cu rezonanţă aparte pentru cetăţenii europeni care locuiesc în macro-regiunea dunăreană. Ei aşteaptă lansarea unui proiect viabil, cu rezultate concrete pentru calitatea vieţii lor”, a declarat Traian Băsescu, în discursul rostit la Summit-ul Dunării.
El a adăugat că, acum doi ani, în octombrie 2008, se afla la Bruxelles, dând curs invitaţiei Landului Baden-Wurttemberg, care organiza, la Reprezentanţa sa pe lângă Uniunea Europeană, conferinţa pe tema viitorului spaţiului dunărean.
„Am avut atunci ocazia să vorbesc participanţilor despre o serie de proiecte europene ambiţioase în domeniul transporturilor, despre un mediu mai curat, despre dezvoltarea echilibrată şi coeziunea socială. Proiectul major de care vorbeam era o Strategie pentru regiunea extinsă a Dunării – un nou instrument comunitar menit să ajute la dezvoltarea durabilă a întregului bazin dunărean şi să micşoreze decalajele de dezvoltare economico-socială dintre diversele zone ale acestui areal. În tot acest timp, din 2008 şi până astăzi, am fost martorii unui entuziast proces de promovare, elaborare, dialog şi dezbateri. România şi Austria au dat tonul în «orchestra» diversă, dar armonioasă, a spaţiului dunărean şi au fost susţinute, încă de la început, de toate ţările riverane. Am deschis un drum care astăzi este aproape de finalizarea etapei de concepţie. Mulţumesc colegilor din toate statele din regiune pentru excelenta colaborare, implicare, pentru angajamentul politic şi însufleţirea cu care au lucrat, împreună, la construirea acestui proiect inovator european”, a adăugat şeful statului român.
El a mai afirmat că, încă de la început, Comisia Europeană a fost alături, a susţinut şi a încurajat acest parteneriat.
„Pentru aceasta, mulţumesc domnului preşedinte Barroso, care a înţeles atât de bine importanţa fluviului dunărean pentru Uniunea Europeană şi legătura pe care acesta o realizează cu sud-estul continentului şi, mai departe, cu Asia Centrală prin conexiunea sa cu Marea Neagră. Urmează, în luna decembrie, adoptarea de către Comisia Europeană a Strategiei Dunării şi a Planului de acţiune aferent. Aşteptăm cu mare interes acest moment. În opinia mea, cea mai importantă dimensiune economică a Dunării este, fără îndoială, sectorul de transport naval. Indicatorii transportului pe Dunăre, Coridorul Pan-European de Transport VII, indică o sub-utilizare a potenţialului existent, nu numai în comparaţie cu Rinul, dar şi faţă de rutele navigabile mult mai mici din unele zone ale Europei. Dunărea trebuie să devină o adevărată magistrală fluvială modernă, în vederea asigurării rolului de axă majoră de transport la nivel european”, a menţionat Băsescu.
Potrivit şefului statului, alături de transport, strategia va însemna proiecte şi investiţii în infrastructura portuară şi de energie şi va acorda mai multa atenţie protecţiei mediului, va modela cooperarea teritorială între regiuni şi localităţi învecinate.
Băsescu a arătat că strategia urmează să propună dezvoltarea turismului şi valorificarea patrimoniului natural şi a moştenirii cultural-istorice prin dezvoltarea infrastructurii specifice şi intense acţiuni de promovare.
El le-a urat succes colegilor din Ungaria, care vor avea o misiune importantă, cea a asigurării preşedinţiei Uniunii Europene în semestrul I al anului 2011, când vor fi realizaţi primii paşi în implementarea strategiei.
„Consider că principala probă pe care Strategia Dunării va trebui să o depăşească este menţinerea unui interes constant şi a implicării statelor din regiune. Nu este uşor ca, în plin proces de reconstrucţie după o criză financiară şi economică cu efecte globale, să găsim resursele financiare necesare pentru finanţarea investiţiilor majore de infrastructură. Va fi extrem de important să alocăm resurse umane şi de capital pentru guvernarea acţiunilor prioritare ale Strategiei şi să reuşim să implementăm atât proiectele de interes local, cât şi cele de interes naţional şi cu impact transfrontalier. Există la dispoziţia noastră însemnate fonduri europene pe care le putem şi trebuie să le folosim în beneficiul cetăţenilor noştri. Avem nevoie de o capacitate ridicată de a absorbi fondurile comunitare; trebuie să administrăm cât mai eficient resursele de care dispunem din bugetul Uniunii. Vom putea să ne atingem obiectivele valorificând deplin expertiza privind utilizarea fondurilor comunitare care există în cadrul Comisiei Europene, dar şi în statele membre din regiune”, a susţinut Traian Băsescu.
Summit-ul Dunării reuneşte, luni, la Bucureşti, 22 de delegaţii reprezentând şefi de guverne din cele 14 state din bazinul Dunării, Comisia Europeană, reprezentanţi ai celor şase landuri riverane din Germania şi Austria, primăria oraşului Ulm din Germania şi Polonia, în calitate de observator.