Băsescu încearcă să se folosească de imaginea Regelui Mihai ca să atragă voturi pentru PDL

Grijuliu peste măsură la nivelul imaginii să ne scoată din criză, Traian Băsescu se erijează din nou în lider de partid și încearcă să asigure PDL-ului cât mai mult capital electoral, cu orice preț.

Întrebat joi seară într-o emisiune la TVR ce se mai întâmplă cu așa-zisa Mișcare Populară pe care a pus-o la cale în jurul PDL, Băsescu a declarat: „Pentru mine e foarte clar că pe dreapta a rămas un spaţiu pe care PDL nu îl poate acoperi integral şi e nevoie de o structură de centru-dreapta care să dea încredere românilor. Acum e foarte activ curentul monarhist, PNŢCD îl poate capitaliza, în condiţiile în care curentul monarhist e reprezentat de domnul Ion Iliescu, domnul Cătălin Voicu, i-am văzut, erau în Parlament. Eu nu pot conta pe electoratul monarhist, din păcate”.

Declarația lui Băsescu ar putea părea o glumă deplasată de-a sa dacă n-ar fi fost făcută în aceeași zi în care i-a invitat pe liderii PNȚCD la discuții cu el.

Victor Ciorbea, Vasile Lupu şi Aurelian Pavelescu au mers, joi la prânz, la Palatul Cotroceni.

În programul public al preşedintelui de joi nu figura o astfel de întâlnire.

Ideea atragerii PNȚCD în așa-zisa Mișcare Populară nu e tocmai nouă. Ea a mai fost vehiculată și în trecut. Băsescu marșează însă acum când Partidul Național Țărănist Creștin și Democrat a ieșit oarecum din conul de umbră odată cu decesului seniorului țărănist Ion Diaconescu. În plus, PNȚCD, divizat în mai multe aripi, este un susținător fără rezerve al Casei Regale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marieta Visan 267 Articole
Autor

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.