Traian Băsescu se apără în scandalul alegerilor prezidenţiale din 2009.
Fostul preşedinte a declarat că acţiunile Laurei Codruţa Kovesi şi ale lui Florian Coldea în legătură cu alegerile din 2009 s-au făcut fără ca el să ştie despre acest lucru.
Cei doi nici nu ar fi avut curajul să-l implice în vreun fel într-o activitate de fraudare, a susţinut Băsescu, pentru le-ar fi umplut „botul de sânge!”.
”Codruța Kovesi cred că avea vreo 29 de ani și am numit-o procuror general, adusă de la Sibiu. Pe Coldea era maior și l-am făcut prim-adjunct SRI cu gradul de maior. (…) Vă imaginați că oamenii ăștia și-ar fi putut vreodată permite să spună domnule președinte, la această masă stă tot stafful, noi va garantăm al doilea mandat?! Că-i umflam, le umpleam botul de sânge pe loc!”, a spus Băsescu.
Într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, Băsescu a spus, de asemenea, că după dezvăluirile lui Dan Andronic, potrivit căruia Laura Codruța Kovesi, alături de foștii șefi SRI și câțiva politicieni importanți puneau țara la cale în noaptea alegerilor din 2009, din casa lui Gabriel Oprea, Parchetul general ar fi trebuit să se autosesizeze şi să deschis un dosar, ca în orice „stat civilizat”
Dan Andronic a scris că, în noaptea alegerilor prezidenţiale din 2009, cei doi oficiali şi alte persoane cu funcţii importante s-au întâlnit acasă la Gabriel Oprea şi au sărbătorit că „au câştigat alegerile pentru Băsescu”.