Băsescu nu va fi dat afară din vila prezidențială. Deocamdată

UPDATE Guvernul era pe punctul de a da miercuri o ordonanță de urgență prin care să îl oblige pe fostul președinte Traian Băsescu să părăseasca Vila Lac 3 și să se mute într-o locuință provizorie până șa repararea vilei care i-a fost repartizată.

Modificarea n-a mai fost însă operată.

Executivul a respins în ședința de miercuri propunerea Secretariatului General al Guvernului (SGG), inclusă într-o ordonanță de urgență mai amplă, privind modificarea prevederilor Legii 406/2001 referitoare la situația locativă a foștilor șefi ai statului român, anunță Agerpres.

„Nu a fost aprobată nicio modificare a prevederilor conexe Legii 406/2001 care reglementează situația locativă a foștilor șefi de stat. Urmează ca această temă să fie dezbătută în regim de urgență în Parlament. (…) Guvernul nu a considerat necesar să facă un act cu dedicație în acest caz. Urmează ca Parlamentul, cel care a emis Legea 406, să o și amendeze”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă.

Potrivit unor surse, Guvernul a discutat în ședința de miercuri pe tema modificării Legii privind acordarea unor drepturi foștilor președinți, pentru a da posibilitatea de a-i oferi provizoriu fostului președinte Traian Băsescu o altă locuință până când cea atribuită deja, din strada Gogol nr. 2, București, va fi renovată.

Sursele citate spun că în textul propus de SGG se făcea referire la acordarea unei locuințe fostului președinte Traian Băsescu pe o perioadă de maximum trei luni, până la finalizarea renovării imobilului din strada Gogol, atribuit fostului șef al statului la începutul lunii februarie a acestui an, printr-o hotărâre a Executivului.

Anterior, surse au declarat pentru Mediafax că Guvernul a modificat cadrul legal prin introducerea unui articol care permite fostului preşedinte Traian Băsescu să primească o locuinţă provizorie până când vila care i-a fost acordată ca reşedinţă va fi renovată.

În urmă cu o lună, Guvernul a decis ca vila RA-APPS din cartierul Primăverii în care a locuit până în acest an Mioara Roman, fosta soţie a lui Petre Roman, să îi fie atribuită lui Băsescu spre utilizare ca reşedinţă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.