Băsescu: Propaganda rusă și-a făcut o țintă din România

Traian Băsescu se declară indignat de cele prezentate la televiziunile din România, acesta spunând că totul face parte din propaganda rusă care țintește țara noastră.

Fostul șef al statului a postat pe contul său de Facebook o listă cu mai multe evenimente care sunt transmise la televiziuni, iar toate acestea fac ca oamenilor să le scadă încrederea în instituțiile statului.

Acesta amintește faptul că multe sunt exagerări pentru a face ca populația să nu mai aibă încredere în oficiali și instituții, dar recunoaște că în unele domenii (precum cel al sănătății) e nevoie de reforme puternice.

La sfârșitul textului săi, acesta scrie că dacă oamenii nu încep să se încreadă în sistemele statului, va fi prea târziu, pentru că „omuleții verzi ai propagandei sunt aici”.

Mesajul fostului preşedinte Băsescu

„Omuleţii verzi
1. Propaganda rusă şi-a făcut o ţintă din România, adresându-se populaţiei cu mesaje de natură a crea îngrijorare şi neîncredere legate de apartenenţa ţării la NATO şi UE;

2. O politică externă lipsită de fermitate, fără orizont şi fără obiective declarate, ce dă impresia că Statul Român poate fi împins în orice direcţie, inclusiv să facă paşi înapoi;

3. Instituţiile de forţă ale statului, în baza unei definiţii neconstituţionale a abuzului în serviciu, arestează pe bandă rulantă oameni politici, fie că au avut sau nu în mod real foloase necuvenite, creând imaginea unui Parlament şi a unei administraţii locale în totalitate corupte şi inutile;

4. Un accident dramatic este folosit cinic, pentru a crea o adevărată psihoză în masă sub sloganul “corupţia ucide”;

5. Un neisprăvit care pare a fi diluat dezinfectanţii precum cîrciumarii comunali vinul devine ocazia ca propaganda să declanşeze o adevărată isterie a morţii prin care sistemul de sănătate este arătat ca fiind o “morgă naţională” în care este suficient să intri cu o durere de deget ca să ieşi între patru scânduri (atenţie, susţin reformarea sistemului);

6. Peste 30 la sută dintre medicii oncologi din România sunt urmăriţi penal pentru că au fost sponsorizaţi să participe la un congres de specialitate în India, ca şi cum ar avea salarii ce le-ar permite să participe pe banii lor;
7. Patronii români şi firmele acestora sunt hăituiţi pentru păcatele tranziţiei pînă la distrugerea şi închiderea definitivă a firmelor;

8. Pentru a acoperi pretenţia Preşedintelui României de a i se mări salariul, un guvern incompetent promite în compensaţie o nouă lege a salarizării, dar singurul lucru pe care îl reuşeşte este să provoace repetat puternice nemulţumiri, dar şi mişcări sociale;

9. Televiziunile de ştiri transmit în emisiunile informative preponderent informaţii legate de morţi, accidente, maşini fărâmate, crime, inundaţii, incendii.

Dacă propaganda Moscovei are ca obiectiv demoralizarea şi demobilizarea populaţiei în susţinerea orientării pro-Vest, este evident că prin campaniile interne societatea românească este împinsă să creadă tot mai puţin în funcţionarea statului democratic.

România este ţinta unui război hibrid – pentru moment susţinut puternic prin propaganda externă şi internă – care are ca principal obiectiv slăbirea încrederii în instituţiile democratice. Este doar prima etapă şi ea trebuie combătută prin recâştigarea încrederii în instituţiile şi sistemele statului. Dacă nu se acţionează acum, mai târziu va fi mult mai greu.
Omuleţii verzi ai propagandei sunt aici.

P.S.: Între modul cum a fost atacată propagandistic Ucraina, înainte de a se declanşa EuroMaidanul la Kiev, şi ce se întâmplă acum în România, nu există nicio asemănare… dacă nu ştiţi cum a început acolo”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.