Băsescu: România nu va semna un tratat care să redefinească frontiera cu Republica Moldova

În urma discuţiilor avute cu omologul său din Republica Moldova, Mihai Ghimpu, precum şi cu lideri ai alianţei şi cu miniştri din cabinetul în exercitiu, preşedintele Traian Băsescu a expus câteva concluzii care au vizat procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, problema frontierelor comune ale celor două state, dar şi situaţia cetăţenilor moldoveni care cer cetăţenia română.Traian Băsescu a afirmat că Republica Moldova este pregătită pentru procesul de integrare în Uniunea Europeană, în acest sens urmând să se semneze un parteneriat între România şi Republica Moldova pentru a grăbi acest proces. republica Moldova trebuie să parcurgă suficient de rapid acest proces de intergare pentru a putea fi inclusă în grupul Balcanilor de Vest.

Printre concluziile expuse de şeful statului român se află şi semnarea unui tratat între România şi Republica Moldova cu privire la regimul frontierelor dintre cele două state aşa cum au fost ele moştenite de la fosta Uniune Sovietică.

"Am discutat şi celebrul tratat de frontieră, cum era numit anterior la Chişinău. Vreau să fiu extrem de deschis. România nu va semna niciodată un tratat care să redefinească frontiera dintre România şi Republica Moldova. România a recunoscut froniterele de stat ale Republicii Moldova aşa cum au fost moştenite de la fosta Uniune Sovietică. România este de acord să semneze un tratat care să vizeze regimul frontierelor aşa cum au fost moştenite de la fosta Uniune Sovietică", a afirmat preşedintele României. Citeşte mai mult pe Realitatea.NET

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.