Guvernul Boc remaniat se pregăteşte să înceapă luna viitoare negocierile cu FMI pentru un nou împrumut prin care să fie asigurată inclusiv rostogolirea ratelor din acordul actual de aproape 13 miliarde de euro care expiră în primăvara anului viitor.
Preşedintele Băsescu vrea extinderea acordului cu FMI. Negocierile ar urma să înceapă în luna octombrie. Noul împrumut ar trebui să asigure inclusiv rostogolirea ratelor din acordul actual de aproape 13 miliarde de euro care expiră în primăvara anului viitor.
În 2011 România va avea de finanţat un deficit bugetar de cel puţin 6 miliarde de euro dacă va reuşi să reducă nivelul acestuia la 4,4% din PIB, aceasta fiind cel mai probabil suma noului acord. Către FMI va avea de achitat peste 280 milioane de euro, iar în 2012, când începe rambursarea ratelor de capital, nota de plată va creşte la 1,8 miliarde de euro.
De asemenea, Finanţele vor avea de rostogolit în 2011 un volum mare de datorie pe termen scurt contractată în acest an şi în 2009. Serviciul datoriei publice guvernamentale pe anul viitor cuprinde rate de capital de circa 11,3 miliarde de euro şi dobânzi de 2 miliarde de euro, adică un total de peste 13 miliarde de euro.
Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte azi la Palatul Cotroceni, cu şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks.