Traian Băsescu vizitează miercuri şantierul tronsonului de autostradă Arad-Nădlac, unde lucrările au fost oprite.
Conform unui anunţ al Administraţiei prezidenţiale, Traian Băsescu va sosi în jurul orei 12.00 la şantierul tronsonului de autostradă Arad-Nădlac la Nod Pecica, la kilometrul 12.
Săptămâna trecută, agenţia MEDIAFAX a publicat un reportaj privind situaţia generată de închiderea şantierului la lotul 2 al autostrăzii Nădlac-Arad.
Astfel, închiderea şantierului la lotul 2 al autostrăzii Nădlac-Arad, după falimentul Alpine Bau, a lăsat fără locuri de muncă aproximativ 600 de oameni doar din oraşul arădean Pecica, unde există şi firme care au de recuperat sute de mii de lei de la firma respectivă sau de la subcontractori.
Construcţia autostrăzii Nădlac – Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 de kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno – portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea a revenit Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro.
Lucrările de construcţie pentru cele două tronsoane au fost deschise în octombrie 2011, termenul de execuţie fiind de un an şi jumătate.
La sfârşitul lunii noiembrie, CNADNR a reziliat contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor, iar în această lună a reziliat şi contractul de proiectare şi execuţie a lotului 2, de 16,6 kilometri, al tronsonului de autostradă Nădlac – Arad, după falimentul constructorului austriac Alpine Bau.