Băsescu vrea desfiinţarea Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale

Președintele PMP Traian Băsescu a depus, la Senat, o lege pentru desființarea Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale ca instituție bugetară deoarece ASSN s-a remarcat prin abuzurile privind diplome de doctorat, plagiat şi cheltuirea netransparentă a banului public.

Propunerea legislativă depusă de președintele PMP are un articol unic potrivit căruia „Legea nr. 56 din 22 martie 2012 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe ale Securității Naționale (…) se abrogă”.
Traian Băsescu susţine în expunerea de motive că abrogarea Legii nr. 56/2012 are ca scop „desfiinţarea ASSN ca instituţie bugetară”.

„Prin adoptarea în iunie 2015 a propunerii de modificare a Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare, Academia a devenit propriul ordonator de credit şi propriul evaluator al rezultatelor acţiunilor sale.

De asemenea, considerăm că există alte structuri cu tradiţie, cum sunt Academia Tehnică Militară, Colegiul Naţional de Apărare (CNAp) şi structuri din cadrul SRI care au excelat ca foruri de consacrare ştiinţifică şi (…) au adus o contribuţie măsurabilă la trasarea strategiei şi a securităţii naţionale”, îndeplinind cu suscces obiectivele asumate de ASSN, potrivit sursei citate.

Traian Băsescu susţine că atât timp cât a funcţionat ASSN, „s-au făcut abuzuri prin acordarea de diplome de doctorat, numele ASSN şi ale membrilor fondatori fiind implicate în scandaluri publice legate de plagiat”, la care s-au adăugat probleme legate de netransparenţa cheltuirii banului public.

Bilanţul contabil şi bugetul de venituri şi cheltuieli, care sunt informaţii de interes public, nu sunt comunicate de către ASSN (cu periodicitate), nu se cunosc fondurile de care dispune instituţia, ştiindu-se doar că Ministerul Educaţiei finanţează parţial ASSN, iar în anul 2016 fondul alocat ASSN s-a majorat de la 190.000 euro la 310.000 euro şi nu există „până la ora actuală niciun raport cu privire la activitatea de cercetare desfăşurată în sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, făcută de academicienii ASSN”, spune Băsescu. „Toate acestea aruncă cel puţin o umbră de neîncredere asupra prestigiului de care susţin că se bucură la nivelul societăţii sau al ariilor profesionale de provenienţă membrii AS SN3”, afirmă liderul PMP.

Liderul PMP spune că legea privind înfiinţarea şi funcţionarea ASSN conţine şi elemente de neconstituţionalitate. „Iniţial, legea de înfiinţare se referea la Academia de Ştiinţe Militare. Legea de modificare a venit cu propunerea făcută ca academia respectivă să se numească Academia de Securitate Naţională, unde Academia însăşi a devenit ordonatorul principal de credite. În această situaţie, Academia a intrat sub incidenţa art. 119 din Constituţie care stipulează: «Consiliul Suprem de Apărare a T ării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii», spune Traian Băsescu.

Băsescu precizează că, potrivit Constituţiei, tot ceea ce ţine de organizarea Guvernului şi a CSAT-ului, reprezintă lege organică, şi Senatul este Cameră decizională, iar proiectul de lege a trecut prin Parlament cu susţinerea majorităţii senatorilor şi deputaţilor, ca lege ordinară, Camera Deputaţilor fiind forul decizional, „legea fiind la acel moment uşor atacabilă la CCR pe motiv de neconstituţionalitate”.

Proiectul lui Traian Băsescu a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere publică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.