Scandal în trafic în Bucureşti. Un bărbat nemulţumit că nu i s-ar fi acordat prioritate la trecerea pentru pietoni a agresat un şofer din Burundi. Ulterior, a lovit un tânăr de 18 ani.
Poliţia Capitalei a anunţat că doi poliţişti, aflaţi în timpul liber, au intervenit, luni seară, pentru a opri un conflict izbucnit în trafic, în Sectorul 6 al Capitalei.
”Conflictul a avut loc la intersecţia unor străzi din zonă, unde un bărbat de 45 de ani, în urma unor divergenţe în trafic, a agresat fizic un alt bărbat, în vârstă de 34 de ani, cetăţean străin, aflat în trafic, într-un autovehicul”, a transmis Poliţia Capitalei.
Poliţiştii au precizat că suspectul a lovit autoturismul, provocand distrugeri, iar ulterior a continuat să agreseze fizic şi conducătorul acestuia.
”De asemenea, la scurt timp, un alt tânăr, în vârstă de 18 ani, aflat în zonă, a fost agresat fizic de acelaşi bărbat. În acel moment, doi poliţişti aflaţi în timpul liber – unul din cadrul Biroului de Poliţie Transporturi Feroviare, celălalt din cadrul Secţiei 18 Poliţie – au intervenit fără ezitare. Aceştia au acţionat rapid şi profesionist, imobilizând agresorul până la sosirea echipajelor de ordine publică”, a mai transmis sursa citată.
Ulterior, bărbatul a fost condus la sediul Secţiei 22 Poliţie, fiind reţinut pentru 24 de ore pentru lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Reţinutul se afla la trecerea de pietoni de la intersecţia Bld. Iuliu Maniu cu Bld. Paul Teodorescu şi a avut divergenţe privind acordarea priorităţii de trecere cu victima, cetăţean din Burundi, care conducea autoturismul.
Ulterior, suspectul a continuat comportamentul agresiv la adresa unui tânar de 18 ani.
Până la sosirea Poliţistilor de la Sectia 22, bărbatul a fost imobilizat de către doi poliţişti aflaţi în timpul liber –ag. Costache Ionut din cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare şi agent şef adjunct Toma Andrei din cadrul Poliţiei Sectorului 5 – Secţia 18.
Aproape fiecare stîlp, mai nou și-n sate, are cameră de URMĂRIRE. Nu dau filmul fie că de dta asta chiar n-a fost nimica, fie înscenarea le-a iețit la fel de rău precum cea cu nepalezul de s-a prins toată lumea, în afara antivacciniștilor de doaza a 5-a, că-i făcătură ordinară.
Livratorii colorați sunt în pericol! Propun să fie înarmați cu arme de foc și 30 de cartușe de rezervă! Nu mai mult, că n-avem nici pt noi!
Fakkaturi pentru a inflama situatii inexistente si pentru a distrage atentia de la faptul ca niste ILEGITIMI duc in HAOS SI IN DISTRUGERE SI SARACIRE PLANIFICATA ROMANII SI ROMANIA, PENTRU A O DA PE COMISION DE BUZUNAR SI FELIATA, STRAINILOR! TREZITI-VA!
Puscarie pe viata pentru golanul asta a lui simion si sosoaca!
Mai bine sterilizare fortata pentru tine ca sa scutim omenirea de prosti ca tine.
Ce barbat ma? Ziceti-i cum este in realitate: HULIGANUL Mioritic.
Se vede ca este imperios necesara o lege impotriva huliganilor si marlanilor. Cu pedepse serioase, nu cu amenzi si cu condamnari fara executare.
Astia ne otravesc vietile si arunca noroi pe prestigiul nostru ca popor. Ca nu ne ajungeau doar politicienii……[Rumburak]-[R…]
Daca nu-ti place printre mioritici pleaca la Kiev, imputitule, ca sigur ucrainienii or sa te trateze mai bine.
Totuarele au devenit soselele livratorilor. Nu mai circula pe bulevarde, sosele, strazi, pentru ca le e frica, nu stiu cum sa o faca si nu le cere nimeni sa stie. Sunt angajatii donatorilor la partide. Asa ca mai bine sa acuzi un cetatean roman care reactioneaza de cele mai multe ori justificat decat sa afectezi in vreun fel interesele sponsorilor.
Politistii romani fac mai multa treaba in timpul liber decat in timpul serviciului! Eu zic sa fie pontati pe orele din timpul liber!
Uau, pai sa-i promoveze chestori la exceptional pe toti gaborii care fac fapte de vitejie musai in timpul lor liber, ca si ei sunt de-ai nostri, din popor. Bleah, stiri pt. cocalarime.
Cetateanul din Burundi avea dreptate, pentru ca este din Burundi.
Asta va scrie in legile care evident sunt pregatite de zor…
Judecatorii nu aplica legile cum a calcat p3 b3c pedeapsa cu cu suspendare.
Livratorii sunt ignoranti lucrand sub presiune continua venita de la sefi, patroni sau clienti pe motiv cum ca „se raceste ciorba” narativ(sau nărav)corporatistic cat sa-i puna pe aia sa incalce codul rutier pe fiecare ora sa-i bage in belele.
Chestiune de timp pana sa se intample ceva mai grav livratorii sa fie implicati in accidente mortale sau sa acroseze un pieton cum circula pe langa si pe trotuare cu viteza pe langa batran sau copii
Chiar nu observați că, traficanții de carne vie din politica românească vor să își protejeze traficanții care au plătit și plătesc gras? Se chinuiesc prin orice metodă să bage lege urgent pentru că sunt prea multi traficați în România.
Secția 18, de 18 ani. Făcătură!
18, chay, uno octo, un act.
Pregătesc terenul pt înăsprirea anumitor pedepse legate de străini.
Fiecare african si fiecare nepalez are ca si garda de corp cate unu sau doi politisti..
Romania daca n-ar exista politisti in timpul liber care sa salveze persoanele in pericol?
Ba ej nebun , poolitistii astia rumeno sunt mai prolifici in timpul liber decat in timpul serviciului.Tare nu ?Daca ai vreo problema poti sa astepti dupa ei pana iti vine acru-n gura, dar in timpul liber toti sunt Brusc Lii.Eu as infiinta o noua institutie, Poolitia timpului liber.