Incident grav la o şcoală. Un elev de liceu din Galaţi s-a bătut cu un profesor, în curtea unităţii de învăţământ, după ce cadrul didactic i-ar fi atras atenţia acestuia, dar şi altor liceeni că nu au voie să fumeze în incinta şcolii. Profesorul a ajuns la spital.
IPJ Galaţi a anunţat, miercuri, că în 9 septembrie, poliţiştii Secţiei 4 din Galaţi au fost sesizaţi de către un cadru didactic la o unitate de învăţământ din municipiu că ar fi fost agresat de un elev, în pauza dintre orele de curs.
Poliţiştii care s-au deplasat la caz au constatat că cele sesizate se confirmă.
Astfel, în cursul aceleiaşi zile, profesorul, în vârstă de 49 de ani, ar fi observat, în curtea unităţii de învăţământ, un grup de elevi cărora le-ar fi atras atenţia că nu au voie să fumeze în incinta şcolii.
În acest context, unul dintre elevi, în vârstă de 18 ani, ar fi ignorat atenţionarea profesorului, ar fi aprins o ţigară şi i-ar fi suflat acestuia fumul în nas, moment în care între cei doi a izbucnit un conflict, aceştia agresându-se fizic reciproc. În timpul agresiunii, căştile pe care elevul le-ar fi purtat pe cap ar fi fost distruse, precizează IPJ Galaţi.
Profesorul agresat s-a ales cu mai multe răni şi a ajuns la spital, iar ulterior şi-a scos certificat medico-legal.
Totodată, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi a declanşat o anchetă, iar elevul agresor riscă sancţiuni grave care pot merge până la exmatriculare.
Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru lovire sau alte violenţe şi pentru distrugere, urmând să fie stabilite cu exactitate împrejurările în care a avut loc incidentul.
Aceasta este urmarea imediată a politicii potrivit cu care nici măcar mama nu mai are dreptul să îi aplice copilului atât de necesara palmă la cur! Educația se face și cu mici corecții fizice, când celelalte metode nu mai sunt eficiente.
Siii… dupa 35 de ani de „democratie” dascalii tot n-au interles ca, de fapt, ei sunt dusmanii elevilor? Profu’ caftit cu cine o fi votat???
Fumul dat in nas e boala grea a generatiei pierdute Z.Si eu am avut de-a face cu unul ca asta,dar l-am umplut de sange.L-a chemat pe tac-su si l-am umplut si pe el de sange.Mai era un pic sa-l umplu si pe agentul din subordinea MIZERIEI din varful MAI,dar ala se pare ca mai citise o carte si mi-a dat dreptate.Deci,a scapat si-acum mai bem vara,din cand in cand,o bere pe terasa,impreuna.
Profesor batut? Dupa 35 de ani de „democratie” de inspiratie „vrem o tara ca afara” avem rezultatele. Vina e a profesorului care a neglijat sa urmeze un curs serios de arte martiale.
Elevul a procedat corect. Scoala este puscarie, iar la puscarie se fumeaza in aer liber adica in cvrtea scolii! Scoala este obligatorie ptr o durata enorma din viata omului iar statul obliga cetatenii sa stea in scoala inclusiv peste varsta majoratului ceea ce este nu doar ilegal ci si profund imoral. Nimeni nu poate fi retinut fara o judecata prealabila! Statul asta are cam prea multe pretentii de la corpurile noastre – la 3 dupa ce ne nastem pune mana pe noi si vrea sa ne tina pana la 70 de ani in munca silnica si exploatare. Da ce suntem noi? SCALVI? Ia hai si kt i r ! Ajunge cu statul rumaniot! LIBERTATE!
Este rezultatul clementei, slabiciunilor si indulgentelor profesorilor, a carentelor de pregatire. Sigur acel elev a luat si bursa. Profesorii sunt vinovati de tot ce se intampla in scoala, de la disciplina, act educational, rezultate la invatatura, admiterea in urmatoarele etape de pregatire, etc. Scolile in care nici un elev nu i-a bacul, dar toti au luat bursa, trebuiesc desfiintate. Mai multa exigenta, mai multa fermitate, profesorii sa simta responsabilitatea functiei. Trebuie sa înțeleagă ca pentru salariu au si obligatii. Ei cred ca facultatea ii absolva de obligatii si statul trebuie sa-i plateasca fara sa fie deranjati de nici o obligatie sau responsabilitate.
Au bani din burse, contribuabilii(inclusiv parintii) platesc impozite si taxe si pt fondurile de la buget din care se dau bursele. Poate ca parintii(cel putin unii) nu le-ar da bani de buzunar pt fumat.
Elevul are o scuza.
Cu o seara inainte urmarise pe proTv filmul „Razbunare Sangeroasa II: Decapitarea” si trasese concluzia ca cel care loveste primul e un erou.
Eh, dar stati asa, ca se sesizeaza CNA-ul, o sa le traga o amenda tuturor televiziunilor care promoveaza haosul social, de o sa le mearga fulgii!
Pai ce, credeti ca degeaba iau CNA-stii lefuri grase din bani publici?
Dacă elevu’ nu este exmatriculat + nu mai poate fi primit ȋn nici o şcoală + amendă + cazier …..toate sindicatele din ȋnvăţământ ar trebui să protesteze ( şi pentru schimbarea legislaţiei dacă este cazu’ ) .
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
Ce e așa de incredibil? Cǎ fuma în loc sǎ și-o tragǎ în venǎ? Cǎ profesorul și-a permis sǎ-l agreseze emoțional și și-a luat niște capace? Nu ați vrut o țarǎ ca afarǎ?
De unde avea bani de țigǎri? Pǎrinții poartǎ 90% din vinǎ pentru mizeria în care a ajuns învǎțǎmântul. Mai ales mǎmicile, fiindcǎ în general sunt divorțați. Iar copilul poate face absolut orice, fǎrǎ risc de sancțiune. Ba mai mult oricât de derbedeu ar fi e compǎtimit cǎ are adhd sau autism (rǎsfǎț, pe românește) iar el profitǎ din plin de asta.
Foarte bine i-a facut com.uni.st.u.lui! Sa se invete minte! N-ai voie sa fumezi in cvrtea scolii da’ nici din ea n-ai voie sa iesi chiar si in pauza! HAI MARSH! Trebuia sa-l bata bine sa nu mai iasa din spital asa repede sa-si scoata certificat medicolegal!
Pe elev probabil ca il cheama Darius, sau David, sau Eric, adica nume din astea straine pe care parintii kokalari le aleg din filme si seriale americane. Va dati seama ca parintii sunt borfasi sau bolnavi mintal in functie de numele pe care le aleg pentru plod.
tigarile pe care le primesc elevii in marea lor majoritate sunt amestecate cu tot felul de chestii interzise…furnizorii de asa ceva sunt miliardari
parintii ar fi condamnati in solidar cu elevul agresor sa stea putin sa se racoresca si la cap si la punga…poate s-ar gandi mai bine…
oare ce prevede legea pt agresiune?
Elev la liceu la 18 ani? Nu cumva e pe repetenție? Va spune un om care zilnic vede ce se întâmplă în jurul școlilor: elevi în curtea școlii și lângă școala cu țigări fumând la o cafea la minut, asta daca sunt fugăriți din fata scărilor de blocuri din zona. Nu au pic de bun simt, sau respect, o comparație cu mucul aiurit și infect, una trebuie să facă, sa respecte legea și alta fac cu nesimțire! Mucul aiurit și infect e copia perfecta, e reprezentantul perfect al majorității elevilor din oricare liceu.
Asta-i școală educata construita de Johannis! Elevii le-o dau iepurește profesorilor!
Liberalii TFL progresistii au blocat orice sanctionare din partea profesorilor si scolii, nota scazuta la purtare suspendare de exmatriculate ranesc sentimenele bietului elev bataus.
In schimb liberi sa si poata face lejer de cap beti agresivi sau drogati.