Bătaie la Primăria Iași

Doi angajați ai Primăriei Iași s-au luat la bătaie, în urma conflictului unul dintre aceștia fiind transportat la spital. Incidentul a fost confirmat de primărie.

„Conducerea Primăriei Municipiului Iași a decis convocarea, în regim de urgență, a Comisiei de Disciplină de la nivelul municipalității pentru a analiza și decide în cazul unui incident petrecut în dimineața zilei de 26 ianuarie 2017 între doi angajați ai Primăriei. Comisia de Disciplină funcționează la nivelul autorității administrației publice locale în conformitate cu Hotărârea Guvernului 1344/2007, iar, în baza Statutului Funcționarilor Publici, aceasta poate decide mai multe tipuri de sancțiuni: mustrare scrisă, diminuarea drepturilor salariale de la 5% la 20% pe o perioadă de până la 3 luni, suspendarea dreptului de avansare în grade de salarizare sau în funcția publică pe o perioadă de la 1 an la 3 ani, retrogradarea din funcția publică până la 1 an, precum și destituirea din funcția publică.
Menționăm că cei doi angajați lucrează în cadrul Biroului de Reglementare Transporturi Urbane, aflat în subordinea Direcției Tehnice și de Investiții a Primăriei Municipiului Iași. Ambii angajați sunt funcționari publici și nu au mai avut abateri disciplinare până în prezent.
Comisia de Disciplină va analiza în detaliu incidentul dintre cei doi funcționari publici și va lua decizia în conformitate cu prevederile legale, în cel mai scurt timp. Conducerea Primăriei Municipiului Iași condamnă acest incident regretabil, pe care îl consideră un comportament intolerabil într-o instituție publică, și va lua toate măsurile ca astfel de incidente să nu se mai repete”, au transmis reprezenanții Primăriei Iași.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.