Când picurii nopţii au sfârâit pe fruntea vestitului Leonidas, ce imagine frumoasă și bărbătească are Leonidas, NASA a înregistrat prima descreştere de viteză iar ONU s-a pierdut într-un abur, ruşii şi-au rătăcit submarinele într-o pungă virtuală iar magicianul Gargantua a declarat pentru întâia oară Principiul lui Unu care se multiplică bulversând serviciile secrete şi luându-i pe nepregătite pe politicienii din întreaga lume, preşedintele Nepalului şi-a văzut şopârla lungindu-se şi transformându-se într-un cerc magic iar Hoba Buba, cântăreţul de jazz de la Scala din Milano a reuşit cea mai lungă octavă din istoria istorisirilor muzicale, gaura de ozon s-a preschimbat într-o poartă stelară iar Barâşnikov, întâiul fizician al Rusiei, s-a împăcat pentru toată viaţa cu Elvin, întâiul fizician al Americii, uraganul Gian Mora a încremenit într-o formaţiune sculpturală pe care au furat-o briganzii corsicani, Europa s-a frânt în două după un scenariu escatologic pus la punct de iezuiţi, prinţesa Margareta s-a rătăcit într-un nor argintiu iar membrii marcanţi ai Partidului Conservelor s-au trezit arestaţi într-o pictură salvadoriană, crepusculul de la Malta s-a deplasat în viteză către Borneo arzând pădurile de tropical, Magicoon a decretat principiul Saturaţiei în timp ce fizicienii germani au dat publicităţii Bula Exofizică din A Şaptea Trecere a cometei Bantuliasan, planeta întreagă a intrat într-un proces rapid de frânare iar corul artileriştilor din Kursk a încremenit şi el într-o gamă minoră, pierdem viteză, ar fi şoptit împăratul Japoniei chemându-şi samuraiul de taină, încet, încet cuvintele s-au risipit, limbajul s-a decolorat, statuile s-au sfărâmat, oceanele s-au evaporat, s-a prăbuşit satelitul de serviciu, Primul Sunet al Universului s-a făcut auzit din toate colţurile matricelor energetice iar câmpurile magnetice s-au făcut toate ghem. Şi atunci Leonidas s-a întors la Termopile și i-a înfrânt pe invadatori.
Da, Leonidas ne-ar trebui la cârma țării, a strigat disperată madam Porumbescu, ieri, în Piața Obor de s-a speriat poporul și a luat-o la sănătoasa. De ce fugiți, Leonidas are o imagine frumoasă și bărbătească! Aveți grijă! Hei, vă spun, aveți grijă! Imaginile personale mor pe capete, din plictis, din neatenţie sau neglijenţă, din neştiinţă. Nu le lăsaţi să moară! Mulţi navigatori şi-au imaginat că imaginile sunt aşa, nişte construcţii slab conceptuale, nişte şoşouri, nişte scheme, nişte zăpăceli, nişte idioţenii digitale.
Tocmai de aceea imaginile lor n-au forţă. Pentru că ei nu cred în forţa imaginilor personale! Imaginea personală este de fapt o stare, o ipostază, o clipă de nebunie, o întâlnire cu sinele tău dar şi cu ceilalţi.
Fără ceilalţi, imaginile mor, se duc la fund, dispar în văluririle enigmatice ale universului acvatic. Imaginea personală e aşa, ca un înger, e dracu’ dracilor, e joacă dar şi moment plin de gravitate, e împărtăşire, e frumuseţea credinţei, e o căutare, e o aventură, e o subţirime a spiritului sau, dimpotrivă, lălăiala ei vulgară.
Imaginea personală e o aspiraţie. Imaginea personală e visul cel de toate zilele. Imaginea personală e o încercare a ta, a mea, a celorlalţi. A noastră. Fără noi, imaginile nu au sens. Noi suntem carnea propriilor noastre imagini personale! Noi suntem arsenalul lor. Noi suntem pâinea propriei noastre imagini personale.
Noi, oamenii de pretutindeni, suntem carnavalul imaginilor! Construim imagini personale ca şi cum am fi nişte fiinţe ciclopice, fabuloase, stranii, ca şi cum am fi alţii, ieşiţi în chip straniu din noi înşine. Îndrăgostiţi-vă de imaginile voastre personale şi nu le lăsaţi să moară. Nu le aruncaţi, nu vă bateţi joc de imaginile voastre pentru că sunt de fapt carnea voastră, visele voastre, dragostea voastră! Și-acum, să ascultăm vuietul bătăliei de la Termopile!
Imaginea personală e imaginea unui tren personal care trece prim gara, oprind anevoie, ca o fărâmă din noi sa coboare pe peronul vietii si apoi sa urce, daca nu e prea aglomerație, în trenul personal al altei persoane care merge si el, cu un motor cu aburi de ultima generatie, ca să oprească intr-o gara pustie, din care, cu delicateatea-i binecunoscută se va urca trecutul sau ca sa-i amintească ce atunci când treci si lasi ceva in urma ta, indiferent ce lasi, el se va hotărî, cândva, sa călătorească iarasi cu tine si-n tine, asa ca sa-ti aduca aminte ca memoria iartaa, dar nu uita sinele si vagoanele ipostazelor in care am călătorit cu destinatii, mai mult sau mai putin haotice.
@Marius: Ai dat o frumoasă definiție a omului vălurit despre care scriu de ani și ani. Foarte interesant, Marius, bravo!