Am discutat cu Alexandru Radu, consultant de carieră. El spune că interesul pentru studiul în afară este din ce în ce mai mare, asta și pentru că posibilitățile financiare în rândul părinților au crescut.
„Pentru că, să fim onești, factorul financiar este prima barieră în calea plecării afară. Indiferent de facultatea sau țara despre care discutăm, sunt niște costuri nu foarte prietenoase, ducându-se către unele extrem de neprietenoase.
În al doilea rând, acces la informație. Atât tinerii, cât și părinții pot acum mult mai ușor să afle lucruri despre facultăți din Spania, Italia, Olanda, UK.
Influența celor care sunt deja studenți acolo, prieteni, cunoscuți, familie, sau celor care au terminat și au avut povești nu neapărat de mare succes, dar povești de succes. Așa că, da, cred că undeva la 80% dintre tinerii cu care colaborăm își doresc să plece afară. Nu înseamnă că toți vor pleca afară, dar atunci când încep cu noi procesul de consiliere, cam pe acolo este procentul”, a explicat el.
Ce țări sunt preferate
Consultantul ne-a povestit că există o diferență între ceea ce își doresc tinerii și ceea ce este posibil. Facultatea ideală pentru ei ar fi într-o țară caldă, Spania, Italia, Sudul Franței; să fie o facultate bună, dar nu foarte solicitantă și bineînțeles, să garanteze un job după finalizarea studiilor. Dar când oportunitățile reale sunt puse pe hârtie, rezultă altceva.
„Olanda este principala destinație pentru tineri, pentru că oferă cea mai largă paletă de programe în limba engleză, după UK…dar ce să vezi, după Brexit, nu mai avem acces la tarifele pe care le au britanicii. Aproximativ 10.000 de euro pe an tuition fee (n.r – taxa de școlarizare). Suntem în rând cu tot restul lumii și anume undeva 30-40 de mii de euro doar taxa de școlarizare. Mai pune și costurile de trai, este cvasi-prohibitiv pentru un procent uriaș de populația României.
În Olanda sunt costuri mult mai prietenoase, o grămadă de programe în limba engleză și facultăți foarte bune. Mai sunt copii care se duc și în Italia, Franța, Spania, Germania, dar sunt bucățele de programe, nu ai chiar absolut orice, așa cum găsești în Olanda”, a argumentat Alexandru Radu.
Ce nu oferă universitățile din România
Universitățile românești sunt cotate, în clasamentul universităților, pe locurile 800-1000, câteodată sub 1000, ne-a explicat specialistul. Și chiar și pe aceste poziții se încadrează universitățile cunoscute din țara noastră: Babeș-Bolyai, Universitatea București, Facultatea de Medicină. Așadar, nu putem concura cu foarte multe țări, în special din Europa.
Pe de altă parte, un alt capitol la care România nu excelează față de alte țări este sistemul de predare.
„Aici depinde foarte mult și diferă de la țară la țară. Nu înseamnă că în România este groaznic și în Olanda este superb. Nu, nu vorbim despre asta. Dar, de exemplu, sistemul românesc, chiar și la nivel universitar, este destul de mult bazat în continuare pe predare, memorare și, evident, reproducerea ceea ce ai memorat.
Ceea ce se întâmplă și în sistemul francez la unele universități, se întâmplă și în sistemul german. Deci nu trebuie să blamăm acum sistemul universitar românesc că, aoleu, suntem vai soarta noastră. Nu este așa.
Munca în echipă, valorificată în școlile din Olanda
Dar există și deschideri mai mari către alte metode de învățare, de predare, să spunem. Se încurajează mult munca în echipă, în proiecte făcute de către studenți, se încurajează studiul individual, ceea ce este un șoc pentru foarte mulți dintre elevii care pleacă afară, pentru că se trezesc brusc puși în fața unui proiect de genul – până peste două săptămâni trebuie să scrii o lucrare. Pune mâna și găsește. Pune mâna și citește, pune mâna și înțelege informațiile astea, pune mâna și procesează-le și pentru prima dată vei face, ceea ce da, mulți elevi de liceu plâng că nu îi ajută sistemul liceal să gândească cu capul lor”, a mai spus consilierul.
Povestea unei tinere care și-a adus aici cunoștințele dobândite în afară
Maria a luat decizia de a studia în altă țară spontan, încurajată de părinții care voiau mai bine pentru ea, și în urma unei unor ședințe de consultanță vocațională. A ales Drept Internațional și European, la Haga.
Ea povestește că adaptarea a fost destul de dificilă deoarece îi lipsea sentimentul de „acasă”. Primul an departe de tot ceea ce era cunoscut s-a suprapus cu pandemia de COVID, așa că faptul că nu putea ieși a afectat-o și mai mult.
„Deci m-am confruntat cu o perioadă în care plângeam, nu eram tocmai eu comparativ cu alte persoane, o duceam destul de rău psihic, eu fiind cea mai veselă persoană pe care o știu.
Și în anul II am venit acasă și am urmat cursurile remote, pe motiv că este COVID și nu pot părăsi țara. Iar în anul III am fost plecată cu Erasmus în Roma, unde a fost minunat și mi-a plăcut Italia mult mai mult decât mi-a plăcut Olanda”, a spus ea.
Cât de ușor este să găsești un job după încheierea studiilor
În ultimul an de licență, și-a completat experiența printr-un internship la Parlamentul European, la Bruxelles. A decis ca masteratul să-l continue tot peste hotare, în Utrecht. După finalizarea studiilor postuniversitare, însă, a fost mai greu decât ar fi crezut să găsească un job în Olanda.
„Inițial mi-am căutat job acolo. Toată vara mi-am păstrat cazarea, m-am străduit să-mi găsesc. Nonstop eram pe LinkedIn, aplicam la tot ce găseam și nu exista. Îmi făceam CV-urile specific pentru jobul respectiv, scrisori de intenție, și cu toate astea, munca a fost în zadar.
Undeva în octombrie, anul următor am reușit să ajung într-un stadiu foarte avansat cu un job. Eram în țară, România, și mi-au spus pentru ultima etapă te rog să vii fizic să ai un test. Iar în momentul în care eu eram în drum spre aeroport, m-au sunat și mi-au zis că punem procesul pe pauză, și pentru mine, asta a fost un semn că nu este menit să mi se întâmple.
De ce s-a întors în România. „Nu am reușit să să simt acasă”
Dar dacă ar fi să răspund la întrebarea de ce m-am întors acasă, aș spune că nu am avut niciodată sentimentul de „belonging” (n.r – a aparține), nu am reușit să mă simt acasă, și cel mai bine m-am înțeles tot cu românii. Eu iubesc să călătoresc, să descopăr culturi noi și să-mi fac prieteni, însă ceva mă făcea mereu să mă întorc la noi”.
Un lucru care a determinat-o pe Maria să rămână în țară, în ciuda studiilor în afară, a fost dorința de a face parte din schimbare.
„De fapt, mergând la Parlamentul European, mi-am dat seama că îmi place să fiu activă, îmi place să fiu o voce care se aude și să fiu și implicată, nu să rămână totul la nivel de vorbe și am încredere că, mână de la mână, prin implicarea noastră, putem să construim acea Românie la care visăm cu toții.
Și dacă aș sta pe margine, știu că nu se va schimba nimic, așa că prefer să mă implic. Deci dorința mea, pe un termen așa mai lung, este să mă implic și să pun și eu mână de la mână și să schimbăm lucrurile în țară”, a explicat ea.
Își susține statul român elevii?
Am întrebat-o dacă i se pare nedrept că România nu oferă, poate, aceleași oportunități de dezvoltare din punct de vedere academic, iar statul nu ajută pe cât ar trebui, tinerii, în parcursul lor educațional.
„Da, cu siguranță este unfair pentru că eu am fost susținută de guvernul olandez, am avut mai multe beneficii în afară sau am contribuit mult mai mult la educație fiind în afară.
Multă lume tocmai de aceea nici nu se întoarce. Am prieteni care sunt de nota 10 și ar face cu adevărat ce e o schimbare, însă prefer să zic că nu, pentru că știu că în țară este mult mai greu. Nu este imposibil, dar este mult mai greu.
Maria crede că experiența universitară din străinătate este incomparabilă cu cea din România, fiindcă tinerii „se construiesc” diferit acolo.
„Eu nu regret. Dacă aș da timpul înapoi, aș merge tot în afară, nu neapărat pentru tot bagajul de cunoștințe, ci mai degrabă pentru felul în care m-am construit, felul în care gândesc și tot ce vine pe lângă materia în sine. Pe cumva cine sunt eu, cum gândesc astăzi și uitându-mă și la sistemele care funcționează mult mai bine decât la noi”.
„Cheia este relația student- profesor”, ne-a spus Maria, fiindcă „nu e ierarhie, ci mai degrabă prietenie”.
„Asta face totul mult mai ușor și sistemul devine mult mai plăcut. Asta cred ca ne lipsește. Nu lipseam de la cursuri, tocmai pentru ca îmi plăcea să merg. Pe când în țară, din păcate, rar am auzit”, a motivat tânăra.
Potrivit datelor UNESCO, în jur de 40.000 de români sunt plecați la studii în străinătate.