Campioana en titre Bayer Leverkusen a învins-o cu 3-2 în deplasare pe Borussia Moenchengladbach graţie unui gol marcat în minutul 90+11 de Florian Wirtz, care a transformat în doi timpi un penalty dictat în urma consultării VAR, vineri, în primul meci din etapa inaugurală a Bundesligii, informează AFP şi Reuters.
Bayer Leverkusen a condus cu 2-0 după golul înscris în minutul 12 de Granit Xhaka, fost jucător al lui Moenchengladbach, şi cel reuşit în minutul 38 de Florian Wirtz. Gazdele au redus din handicap prin Nico Elvedi în minutul 59 şi au egalat împotriva cursului jocului prin Tim Kleindienst în minutul 85. Dar fumigenele aprinse la începutul reprizei a doua de fanii lui Gladbach au avut drept consecinţă zece minute suplimentare, la finalul cărora Leverkusen a întors soarta partidei, cum a făcut-o de multe ori în sezonul trecut.
După meci, antrenorul lui Leverkusen, Xabi Alonso, a cerut mai mult caracter din partea echipei sale.
„Trebuie să fim mai agresivi”, a spus tehnicianul spaniol. „Este greu de explicat de ce înscriem întotdeauna goluri târzii. Nu putem antrena asta şi eu nu pot influenţa acest lucru. Este mentalitatea echipei”, a adăugat el.
Cu primul său titlu de campioană în 120 de ani de existenţă a clubului, Leverkusen a scris o pagină în istoria fotbalului german, încheind neînvinsă sezonul 2023-2024, o premieră pentru o echipă din Bundesliga.