BCR vede o evoluţie stabilă a cursului de schimb leu/euro pentru anul următor, iar în condiţiile în care România va încheia un nou acod de finanţare externă, media cursului de schimb faţă de euro ar putea fi de sub 4,2.
Echipa de analiză macro a BCR, condusă de economistul-şef Lucian Anghel, vede o medie a cursului de schimb de 4,21 lei/euro pe 2010, după ce în acest an cursul de schimb s-a încadrat în mare parte în banda de 4,1-4,3. La sfârşitul anului, un euro va fi în jurul a 4,3 lei lei.
„Regimul de flotare controlată a cursului de schimb si rezervele valutare mari ce acoperă aproape nouă luni de importuri furnizează Băncii Naţionale instrumentele necesare contracarării volatilităţii pe fondul reacţiilor nervoase ale investitorilor. Având în vedere sansele destul de mici ca legea bugetului de stat pentru 2011 să fie adoptată în perioada rămasă din acest an, leul ar putea încheia anul 2010 foarte aproape de nivelul de 4,3”, se arată în raportul macroeconomic România – Sub semnul austerităţii.
Intervalul de variaţie s-ar putea menţine în mare parte şi la anul, dacă vom încheia un nou acord de finanţare externă şi guvernul va continua implementarea reformelor.
„Evoluţia leului în raport cu euro va fi determinată în primul rând de modul concret de implementare a reformelor publice în România si mai ales de percepţia investitorilor cu privire la acestea. Îndeplinirea ţintelor agreate cu FMI si Uniunea Europeană, încheierea unui nou acord cu FMI precum si un mediu extern relativ favorabil vor asigura stabilitatea leului în coridorul 4,1-4,3. Media cursului de schimb faţă de euro în 2011 ar putea fi sub 4,2”, se mai arată în raport, iar Lucian Anghel adaugă că eventuala apreciere a leului va fi una nominală.