Beată şi fără carnet, o tânără a furat maşina iubitului

Tânără fără permis și băută, găsită dormind în mașina pe care a furat-o de la iubitul ei. Este isprava unei tinere de 26 de ani, din Vicovu de Sus, care a fost identificată de polițiști după ce iubitul a sunat la 112 și a reclamat dispariția mașinii, scrie Adevarul. Ea a fost găsită dormind în mașina furată, lângă o apă.

Polițiștii au intrat în alertă după ce un bărbat din localitatea suceveană Bilca a sunat la 112, în miez de noapte, și a reclamat că i-a fost furată mașina.

Agenții au efectuat căutări și au refăcut traseul mașinii. După ore bune, ei au identificat autoturismul pe un drum izolat din Bilca, lângă o apă.

Mașina staționa iar polițiștii s-au apropiat să vadă dacă era cineva în interior. La volanul vehiculului nu se afla nimeni dar pe bancheta din spate dormea o tânără.

Cu ocazia legitimării persoanei de sex feminin, s-a stabilit faptul că este vorba despre o tânără de 26 ani domiciliată în comuna Vicovu de Jos, iubita proprietarului mașinii. În autoturism nu au fost identificate alte persoane.

De altfel aceasta a recunoscut că ea a condus autoturismul, așa că agenții au verificat-o cu etilotestul, rezultatul fiind de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.

O altă surpriză au avut-o oamenii legii când au verificat în bazele de date. Tânăra de 26 de ani nu este posesoare de permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

În cauză lucrătorii de poliție s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință, pe numele tinerei fiind întocmit dosar de cercetare.

După ce a fost audiată, aceasta a fost reținută pentru 24 de ore, fiind escortată la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Suceava.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. în miez de noapte
    Agenții au efectuat căutări și au refăcut traseul mașinii. După ore bune,

    -„oamenii legii” de toata isprava:
    probabil ca iubitzelu e mare scula de bascula p-acolo.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.